Direcţia de Sănătate Publică Arad (DSP) anunţă că va organiza mai multe evenimente cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, din data de 31 mai. Iar cu această ocazie au fost făcute publice mai multe statistici care arată cât de nociv este fumatul, atât pentru fumători, cât şi pentru cei din jurul lor.
Practic, în Arad şi în România, 15 la sută din totalul deceselor sunt cauzate de fumat. Bolile grave care se datorează în cea mai mare parte fumului de ţigară sunt cele cardiovasculare, cancerele şi bolile respiratorii. Nu mai puţin de 28 la sută dintre cazurile de cancer şi 51 la sută dintre bolile respiratorii sunt cauzate de fumat.
„În 2011, 26,7 la sută dintre arădeni erau fumători, din care 37,4 la sută bărbaţi şi 16,7 la sută femei, ceea ce relevă un anumit progres faţă de prevalenţa de 30 la sută înregistrată în 2007”, se arată în documentele DSP.
Programe şi acţiuni
DSP a desfăşurat în decursul anilor o serie de acţiuni menite să ridice nivelul de cunoştinţe al populaţiei în privinţa efectelor nocive ale consumului de tutun asupra sănătăţii proprii şi a sănătăţii publice.
„Acţiunile noastre s-au adresat în special tinerilor, adolescenţilor, chiar şi grupelor mici de vârstă, copiilor de la grădiniţă şi din clasele primare, încercând ca prin informaţiile transmise să îi determinăm să nu înceapă să fumeze sau, dacă au început, să renunţe cât mai repede, până când consecinţele nefaste asupra sănătăţii nu devin ireversibile”, a declarat Călin Ardelean, coordonatorul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP.
Iar dintre toate acţiunile, poate cea mai reuşită a fost programul „Promovarea sănătăţii la locul de muncă”, desfăşurat anul trecut, când peste 5.000 de angajaţi din intreprinderi din întreg judeţul au beneficiat de ample informaţii privind nocivitatea consumului de tutun.
Şi în 2012
Şi în acest an DSP, în colaborare cu Centrul de Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad a desfăşurat acţiuni comunitare prin care să atragă atenţia asupra consecinţelor consumului de tutun, ne mai informează doctorul Călin Ardelean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!