ARAD. Consilierii locali au aprobat în ședința extraordinară a CLM Arad modificarea organigramei și a statului de funcții pentru HUB-ul Cultural mARTA, care are deocamdată doar un manager, în persoana lui Ovidiu Balint, și un referent la Compartimentul Resurse Umane.
Potrivit hotărârii adoptate în CLM, mai multe compartimente vor fi reorganizate, se desființează funcții, se înființează unele noi, ba mai mult, vom avea două compartimente noi-nouțe, gândite special pe măsura următoarelor proiecte culturale pe care le pregătește managerului HUB-ului.
Astfel, se înființează Compartimentul Colecție Muzeală, în subordinea directă a managerului, compartiment care va avea în componență două funcții de execuție „în regim contractual vacantă de referent, gradul profesional I, nivelul studiilor S, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată”. Cel de-al doilea compartiment nou înființat este Compartimentul Producție, aflat tot în subordinea directă a managerului, și va avea în componență patru funcții de referent de diferite grade profesionale.
Compartimenul IT va deveni compartiment de sine stătător, în subordinea managerului desprinzându-se din Compartimentul Contabilitate, Resurse Umane, Salarizare, Protecția Muncii, care se va numi doar Compartiment Resurse Umane și Salarizare și se va muta din subordinea managerului, în cea a contabilului șef.
Compartimentul Proiecte va pierde trei din cele șase funcții prevăzute la întocmirea organigramei inițiale.
Urmează angajări
Potrivit Primăriei Municipiului Arad, până la sfârșitul acestui an vor fi scoase la concurs funcțiile unice, însă municipalitatea nu a putut preciza câte și care sunt acestea. Ovidiu Balint, managerul HUB-ului spune că, cel mai probabil, vor fi scoase la concurs postul de contabil șef și alte patru posturi de referent la compartimentele Proiecte, Colecție Muzeală, Resurse Umane și Reprezentare. Prima încercare de a aduce oamenii la mARTA a avut loc în luna august a anului trecut, când au fost scoase la concurs patru funcții de execuție și una de conducere. Atunci însă, deși la concursuri s-au înscris 12 persoane, doar una a reușit să ia punctajul necesar petru ocuparea unei funcții de referent la contabilitate.
Servicii culturale inedite
Managerul Ovidiu Balint și-a propus prin proiectul de management iniţierea de „servicii culturale inedite, altele decât cele oferite de către celelalte instituţii culturale deja existente. Prin misiunea sa, proiectul de management pentru HUB cultural mARTA propune dezvoltarea şi diversificarea ofertei culturale a municipiului Arad, astfel încât atât imobilul monument istoric, cât şi oraşul Arad, să devină destinaţii ale turismului cultural, precum şi un magnet pentru reconversii profesionale, iniţiative artistice, curatoriale şi organizatorice.”
În momentul de față, un prim eveniment este în desfășurare zilele acestea, și anume prima ediție a Simpozionului de Sculptură. Până la sfârșitul lunii septembrie, șase artiști vor da viață blocurilor de piatră de Viștea aflate în Parcul Eminescu.
Trimite articolul
XPana va organizați, pana faceți și refaceți studii de fezabilitate și organizații,, licitatii” poate se prăbușește toată șandramaua și ieșiți mai ieftin cu o placa comemorativa ..aici a fost….
Stati linistiti, are PNL-UL ligai de partid pe care sa ii angajeze. la fel ca la Biblioteca Judteana unde fostul prefect Gheorghe Stoian si-a angajat finutul….in 2020. Iti aduci aminte Stoian??? Cum ai angajat tu pe finutu, doctor docent…care si-a cautat post la stat…stat-ul degeaba!!!