ARAD. Primăria Municipiului Arad a lansat o cerere de oferte furnizorilor de servicii de formare profesională cu intenția de a plăti pentru includerea funcționarilor publici într-un program de formare profesională în domeniul “Comunicare – Imaginea şi relaţiile publice ale organizaţiei”. Fie că sunt aleşi locali, funcţionari publici sau personal contractual, aceştia vor putea beneficia, în funcţie de disponibilităţile din buget şi ofertele primite de la firmele de profil, de cursuri pe durata a minim 5 şi maxim 7 zile, a câte 8 ore zilnic. Data-limită pentru finalizarea procesului de evaluare şi selecţie a ofertelor este stabilită pentru vineri, 23 ianuarie.
Comunicare, leadership, empatie
În ce urmează să se specializeze funcţionarii publici din Primărie? Obiectivul general al participării la programul de formare este „asigurarea dezvoltării cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale ale participanţilor în domeniul tematic vizat”. La cursuri vor învăţa: tehnici specifice activităţii relaţiilor publice; programele de relaţii publice; comunicarea în activitatea de relaţii publice; relaţiile cu presa. Vor fi predate cursuri de comunicare, se va învăţa ce înseamnă „ascultare activă”; se vor specializa în arta negocierii, în metode de rezolvare a conflictului. Nu în ultimul rând, se vor face cursuri de comunicare în afaceri, comunicare interpersonală, inteligenţă emoţională, empatie, ascultare activă, comunicare asertivă, leadership.
Experienţă
Totuşi, nu se vor şcolariza în orice condiţii. Se cere în primul rând un formator, un specialist cu experienţă de minim 3 ani în domeniu, iar firma ofertantă va trebui să îşi prezinte experienţa în domeniul organizării şi desfăşurării programelor de formare. Se vor asigura, totodată, „condiţiile tehnice adecvate formării profesionale şi metodelor moderne de instruire (sală de curs, flipchart, videoproiector, mapă cursant, suport de curs tipărit sau în format electronic ş.a.)”.
Calitate şi confort
Una dintre cerinţele Primăriei este ca preţurile şi tarifele să fie „cele mai scăzute raportat la condiţii de calitate şi confort în cazul în care cursul se desfăşoară în altă locaţie decât Municipiul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!