Tânărul a ajuns pe mâna oamenilor legii iar acum este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Fura fier vechi din curtea unei firme
Reactualizat la:
<p>ARAD. Poliţiştii Biroului Poliţiei Urbane cercetează un tânăr în vârstă de 21 de ani, prins la furat. Conform oamenilor legii, Alexandru M. a fost prins în timp ce fura fier vechi din curtea unei societăţi comerciale din Arad.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria a preluat o porțiune a drumului județean care trece prin Curtici, intenția fiind aceea de a moderniza șoseaua.
Local
Traficul pe autostradă, de la Nădlac şi până în zona Margina, va fi afectat de o serie de restricţii timp de o lună de zile.
Local
CHIŞINEU-CRIŞ. 80 de liceeni au trăit, zilele trecute, emoţia Olimpiadei Cunoaşterii, o competiţie loială, în care singura condiție a succesului a fost nivelul de cunoștințe dobandit.
UT Arad
Academia UTA se bate la titlu și cu puștii antrenați de Dinu Donca. Au ajuns la un punct de FCSB.
Evenimente
Copiii cu nevoi speciale sunt în centrul unei acțiuni caritabile organizate de asociațiile Europeanul și Sfântul Martin OSTSM Arad.
Local
Consilierii judeţeni aleşi pentru mandatul 2020-2024 au participat, luni, la ultima şedinţă, iar miercuri se constituie noul consiliu.
Local
Un arădean care a avut „inspirația” de a abandona, într-un sac de rafie, trei pui de pisică, a fost vizitat de polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor, care i-au „dăruit” o amendă de trei mii de lei.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!