Duminică s-a dat alarma la Vladimirescu, iar luni informația a ajuns în capitala Austriei! Vorbim despre furtul unor recipiente conținând o substanță ce avea în compoziție uraniu sărăcit (slab-radioactiv) din depozitul unei societăți comerciale din comuna arădeană. Deși s-a stabilit că „nu s-au depășit valorile radiației naturale, iar materialele sustrase nu prezintă pericol pentru populație”, potrivit procedurii, a fost notificată Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena.
Constatările CNCAN
„În data de 1 iulie, ora 18.00, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a fost notificată cu privire la dispariţia dintr-un laborator de control nedistructiv al societăţii comerciale SC Amarad, din judeţul Arad, a trei instalaţii radiologice şi colimatorii aferente acestora, ce conţineau uraniu sărăcit (slab radioactiv). În urma sesizării, un inspector CNCAN s-a deplasat la faţa locului, în data de 2 iulie, pentru a efectua un control care să constate starea instalaţiilor nucleare şi a condiţiilor de depozitare, în conformitate cu autorizaţia de deţinere VI 103/2016 dată pentru SC Amarad SA, emisă de CNCAN”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, citat de Mediafax.
Reprezentanţii CNCAN au sesizat lipsa a două instalaţii de gammadefectoscopie de tip GDP-U5 şi a unei instalaţii de tip Gammamat TSI 3/1 şi colimatorii aferente instalaţiilor radiologice, cu o cantitate totală de uraniu sărăcit de 35.068 grame, deţinute de societate conform autorizaţiei de deţinere, fără drept de utilizare, cu valabilitate până la 22 mai anul viitor. Comisia a notificat dispariţia celor două containere la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena.
Mesaj de calmare
În urma verificărilor făcute de CNCAN şi echipa de experţi a Institutului de Cercetări Nucleare de la Piteşti, s-a constatat că respectivele containere din uraniu sărăcit sunt construite pentru protecţia biologică la radiaţii ionizante şi prin urmare, containerele de material slab radioactiv nu prezintă pericol radiologic.
De asemenea, „datorită faptului că instalaţiile de gammagrafiere nu conţin material fisionabile, poluarea râului Mureş cu radionuclizii proveniţi de la instalaţiile radiologice de control nedistructiv este exclusă, precum şi suspiciunea unui eventual trafic ilicit cu material fisionabil”, se mai arată în comunicatul CNCAN citat de Mediafax.
Vinovați
Potrivit CNCAN, „proprietarul instalaţiilor radiologice, respectiv SC Amarad SA, dar şi firmele identificate a fi implicate în tranzitul şi depozitarea acestora au încălcat prevederile legale privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare”, motiv pentru care Comisia a sesizat organele abilitate. O anchetă este în desfăşurare.
Reamintim, în urma cercetărilor efectuate duminică de polițiștii arădeni, doi bărbaţi au fost reţinuţi, după ce ar fi vrut să vândă la fier vechi bunurile furate din depozitul de la Vladimirescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!