Ne aşteaptă zile grele.
Caniculă, furtuni
asemănătoare cu tornadele şi
inundaţii, timp de două luni.
Specialiştii cred că în această
vară nu vom scăpa de furtuni care
vor smulge copacii şi acoperişurile.
România se numără printre
ţările cu un risc foarte ridicat de
fenomene meteorologice extreme. Acesta pare a
fi concluzia Strategiei Internaţionale pentru
Reducerea Dezastrelor, citată de mass-media
centrală. Fenomenele meteo extreme sunt
definite ca fiind alternanţa, la timp foarte
scurt, a caniculei cu furtunile
şi inundaţiile.
Aradul se regăseşte pe lista zonelor
cu risc de furtună, alături
de Timiş, Bihor sau chiar Moldova.
Prognoza nu vizează doar această
vară, ci şi verile ce vor
urma, catalogate de specialişti ca fiind
caracterizate printr-o succesiune de zile
călduroase, urmate imediat de vijelii.
Potrivit meteorologilor, în Teleorman,
Bihor, Timiş, Arad sau Moldova,
datorită reliefului, furtunile vor fi
dintre cele mai puternice, putând fi chiar
similare cu „tornadele americane”,
desigur la dimensiuni mai mici.
20 de ani
Deşi în această vară vor fi zile
caniculare, specialiştii cred că nu
vor fi atinse temperaturile ridicate din vara
lui 2007.
Potrivit Strategiei Internaţionale pentru
Reducerea Dezastrelor, ţările din sud-estul
Europei, inclusiv România, ar avea nevoie de
circa 20 de ani pentru a-şi moderniza
infrastructura astfel încât aceasta să
facă faţă schimbărilor bruşte
de temperatură, precum furtuni,
inundaţii şi secetă.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!