ARAD. În Aula la Ștefan Cicio-Pop s-au acordat ieri „premiile academice” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș ” Arad.
În deschiderea celei de-a XXIV-a ediții a „Galei”, rectorul fondator și președintele Universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a subliniat că „«Gala premiilor academice» este o sărbătoare deosebită pentru Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» din Arad. Cu această ocazie, facem un bilanţ al activității de cercetare științifică, care s-a realizat în cadrul Universității, în Institutul de Științe ale Vieții și la nivelul facultăților. O comisie, care a fost numită de doamna rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, la nivelul Universităţii, a apreciat valoarea lucrărilor științifice pe diferite secțiuni. Suntem onorați de participare autorităților locale cu care colaborăm, atât din județul și municipiul Arad, cât și la nivelul filialelor. Ne bucurăm că putem face publice aceste rezultate, care, acum când ne apropiem de cea de-a XXV-a aniversare a Universității, ne îndreptățesc să credem că Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» pășește cu încredere spre Europa academică”.
Într-o prezentare power point, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci a arătat că „«Gala Premiilor Academice» este un moment de bilanț al realizărilor cadrelor didactice și studenților Universității, un moment de mândrie, bucurie și sărbătoare. Doresc să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care fac parte din Universitatea noastră, pentru efortul depus, în acest an, pentru a ne putea sărbători realizările. Mulțumesc colegilor din conducere, dar și personalului administrativ, secretariatului și, în primul rând, cadrelor didactice și studenților pentru că ne sunt alături”.
A urmat festivitatea de premiere, în care au fost evidențiate cele importante succese în mai multe domenii.
Secțiuni
S-au acordat premii pentru: Contribuția la creșterea vizibilității Universității pe plan național și internațional; Contribuția la organizarea unor evenimente științifice internaționale în Universitate; Granturi și proiecte câștigate prin competiție națională și internațională; Articole publicate în reviste indexate I.S.I. sau B.D.I. din străinătate; Revistele Universității incluse în noi baze de date internaționale; Activitatea studențească; Activitatea antreprenorială.
„Este un moment de bucurie pentru comunitatea noastră academică” (Aurel Ardelean)
Citiți principiile noastre de moderare aici!