ARAD. „Instrucțiunea poporului este un interes de stat, e în interesul nostru al tuturor, este în interesul cu deosebire al neamului românesc ca poporul de țară, masele largi populare, acest izvor nesecat al tuturor energiilor naţionale în sfârşit să ajungă odată la lumină” – a fost concepţia despre învăţământ a lui Vasile Goldiş, părintele spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Iar urmaşii lui nu abdică de la aceste idealuri, convinşi fiind că valorile fundamentale ale unei naţiuni pot fi consolidate (şi) cu ajutorul mediului academic. Sub deviza „peste trei decenii de excelenţă academică”, joi, 16 decembrie s-a desfăşurat Gala Premiilor Academice 2021, moment de sărbătoare în „marea familie” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Evenimentele unei zile de neuitat pentru mediul universitar şi nu numai au debutat în incinta Campusului UVVG cu dezvelirea şi sfinţirea bustului lui Ioan Ignatie Papp (1848-1925), fost episcop ortodox al Aradului şi deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România. „Am îdeplinit o datorie de onoare şi o dorinţă a regretatului rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, cel care şi-a dorit o alee a corifeilor Marii Uniri în incinta Campusului UVVG” – a spus d-na rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci.
A urmat o slujbă de pomenire a rectorului fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi a cadrelor didactice trecute la cele veşnice oficiată de un sobor de preoţi în bisericuţa din curtea Campusului UVVG.
Cel mai aşteptat moment al zilei s-a consumat în Aula Magna Universitaria „Aurel Ardelean” – Gala Premiilor Academice 2021, în rol de moderator fiind conf. univ. dr. Cristian Benţe, prorector UVVG, care a evocat memoria celui care a pus bazele învăţământului universitar arădean în urmă cu 31 de ani, regretatul rector fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean, de la decesul căruia a trecut trei ani: „Fără contribuţia sa de excepţie, Universitatea noastră nu ar fi cunoscut o dezvoltare atât de apreciată pe plan naţional şi internaţional. Păstrăm vie amintirea rectorului fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean, ca deschizător de drumuri, vizionar, ctitor, o personalitate care a lăsat Aradului o moştenire de excepţie, învăţământul superior”.
Corul Eutherpe al Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, condus de prof. Cristina Cameniţă, a încântat audienţa cu un colaj de colinde, iar filmuleţul de prezentare al sutelor de activităţi organizate în acest an a captivat atenţia invitaţilor la Gala Premiilor Academice 2021.
„Biserica, familia şi şcoala, sunt principalii piloni ai unei societăţi sănătoase, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” reprezintă un astfel de pilon pentru societatea arădeană” – a punctat Csaba Toth, prefectul judeţului Arad, în timp ce Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a scos în evidenţă parteneriatul instituţional, colaborarea cu administraţia locală, atât pe domeniul sănătate, cât şi pe cel istoric. „Felicităm Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pentru modul cum a ales să reacţioneze şi sprijinul oferit pentru a trece peste cele patru valuri ale pandemiei de COVID-19” – a spus Horia Timiş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad. În aceeaşi notă, de recunoştinţă, mai ales pentru voluntarii medicinişti de la UVVG a vorbit şi Florina Ionescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Festivitatea de decernare a premiilor a cuprins nouă secţiuni şi zeci de premianţi. S-au oferit diplome la următoarele secţiuni: Granturi şi proiecte câştigate prin competiţie locală, naţională şi internaţională; Articole publicate în reviste indexate ISI Web of Science Clarivate Analytics sau BDI din străinătate; Cărţi/capitole/studii publicate în edituri de prestigiu din țară și străinătate; Activitatea studenţească și de voluntariat; Contribuția la creşterea vizibilităţii universității pe plan naţional şi internaţional; Implicarea în activitatea administrativă; Parteneriat antreprenorial de succes; Studenții UVVG în lupta cu pandemia COVID-19 şi Angajatul anului.
„Sunt bucuroasă să vorbesc despre marea familie a UVVG. Împreună încercăm să îmbinăm tradiţia cu valorile fundamentale pentru a oferi continuitate excelenţei academice. Sunt mândră că universitatea noastră reprezintă un reper pentru Arad şi că pot duce mai departe munca tatălui meu, cel care a pus temelia învăţământului superior arădean în urmă cu peste trei decenii. Gala Premiilor Academice reprezintă un simbol al recunoştinţei pentru toţi cei care sprijină universitatea noastră. Vivat. Crescat. Floreat” – a spus prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!