Literatura, în toate genurile consacrate – poezie, proză, eseu, teatru, critică literară, traduceri din şi în limba română – este o zonă de excelenţă a culturii arădene. Aradul însuşi s-a consacrat în ultimele două decenii ca un centru zonal al literaturii române de astăzi. La filiala arădeană a Uniunii Scriitorilor au aderat peste 50 de autori valoroşi în toate genurile literare, aparţinând unor generaţii şi stiluri diferite, cu rezidenţă nu doar în Arad ci şi în Oradea, Deva, Hunedoara, Braşov, în Voivodina (Serbia). Numai anul editorial trecut au publicat cărţi originale – unele evenimente editoriale naţionale – peste 15 scriitori.
Un juriu competent şi cu criterii va acorda anul acesta 7 premii literare. El este format din Gh. Schwartz (preşedinte), Horia Ungureanu şi Ioan Matiuţ (membri). La Gală se vor citi texte critice despre scriitorii laureaţi. Iar aceştia vor onora publicul cu lecturi din propria operă. Este o formă simbolică de recunoaştere a valorilor, de stimulare a acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!