Oraşul nostru găzduiește în acest weekend un eveniment de amploare dedicat câinilor. Nu mai puţin de şapte expoziţii, la care participă, în total, peste 2.800 de patrupede, au loc pe arena chinologică din Subcetate.
Roberto Schill, preşedintele Asociaţiei Chinologice Române, filiala Arad, ne-a declarat: „În perioada 7-9 iulie, desfășurăm în Arad, pe Arena Chinologică <Gheorghe Schill>, aflată în Subcetate, lângă clubul Activ, şapte expoziţii chinologice. Vineri a avut loc o expoziţie internaţională şi trei expoziţii de club (clubul câinilor de agrement, clubul de teckeli şi clubul de terrieri). Sâmbătă se desfăşoară o expoziţie internaţională şi una naţională, iar duminică se va desfăşura o expoziţie internaţională. La aceste competiţii vor participa 2.819 de câini, fiind cea mai mare competiţie din România din acest an. Sunt participanţi din 29 de ţări, inclusiv Australia, SUA, Hong Kong şi Indonezia. De fapt, 80 la sută dintre participanţi sunt din străinătate. Participă 157 de rase canine”.
Aşadar, cei care iubesc animalele sunt aşteptaţi la parcul chinologic din Subcetate.
Trimite articolul
XAșa rău am scris?
va doare fix unde nu bate lumina de arad, exact ca si pe cei care conduc aradul!!!!
a-ti postat niste poze pe aradon!!!! in loc sa faceti niste videoclipuri calumea sa le postati pe youtube!!!!!
deci au fost consurenti din 29 de tari si pe voi va doare undeva de eveniment, de arad!!!!
-
Exact
”Exemplare” canine sunt și în Adăpostul Public Arad susținut din banii arădenilor (mulți bani). Din păcate cei mai mici, slabi, bolnav,i bătrâni sunt omorâți de ceilalți câini (câini mulți adunați într-un spațiu mic din tot județul chiar și din Timiș), mor din cauza bolilor, adăpostul mustește de bacterii și viruși și bineînțeles avem o lege ”frumoasă” prin care cei care scapă din gura altor câini sau de boli sunt uciși de veterinar în adăpost. Legal.
-
Ai dreptate, dar romanul tot criminl si barbar ramane chiar daca se mai naste de 10 ori. Chiar daca nu adopta din adaposturi dar macar sa castreze ce are in gospodarie, nu trebuie sa-i puna in saci si pungi de plastic si sa-i arunce pe campuri, prin ape, etc. inuman ce face romanul credincios si pupator de moaste.Ne meritam soarta cu cei care ne conduc