ARAD. Balul Comunității Arădene, ediția a IV-a – un eveniment care s-a remarcat prin eleganță, performanță și care a scos, încă o dată, în evidență capacitatea arădenilor de a dărui – s-a desfășurat sâmbătă seara la Palatul Cultural, în organizarea asociațiilor Europeanul și Sf. Martin.
Aurelian Boiț, inițiatorul acestui proiect, a vorbit, în deschidere despre visul său de a premia excelența, la nivelul cel mai înalt:
„Trebuie să ne concentrăm pentru a sprijini performanța tinerei generații, pentru că altfel vom avea o mare problemă în viitor. Acești tineri sunt șansa noastră și viitorul nostru mai bun. Mai ales în vremurilepe care le trăim, astfel de evenimente nu fac decât să aducă o stare de normalitate și cred că reușim să ne ridicăm deasupra unui interes de grup sau politic, să facem un eveniment care să fie într-adevăr al orașului.”
Primarul Călin Bibarț a vorbit, la rândul său, despre comunitate și gratitudine:
„Aș descrie acest eveniment folosind trei cuvinte: comunitate, familie, gratitudine. Aradul îşi premiază performerii, elevii eminenți şi oamenii excepționali. Sunt mândru şi recunoscător pentru toți cei care aşază o piatră de temelie la reconstrucția valorilor arădene.”
Premii speciale
Cu credința că „Împreună putem schimba destine!”, aproape 200 de elevi au urcat pe scena Palatului Cultural, la invitația Danielei Boiț, amfitrioana evenimentului. Au fost premiați olimpicii arădeni care prin dăruire, seriozitate și pasiune au obținut rezultate excepționale în domenii precum științe, limbă și comunicare, arte, sport, dar și elevi care provin din medii sociale vulnerabile și, cu toate acestea, au obținut rezultate foarte bune la învățătură.
Ca de fiecare dată, cea mai bună performanță anuală obținută de un elev arădean a fost recompensată de Ambasadorul Franței în România. Anul acesta, premiul special intitulat Prix d’excellence de l’Ambassade de France en Roumanie i-a revenit elevei Damaris Ile, care a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Franceză,
Premiul oferit în semn de omagiu adus alpinistului Zsolt Torok, plecat dintre noi prea devreme, i-a revenit lui Andrei Dan, pentru rezultatele obținute la Campionatul Național de Cățărare.
Medici și voluntari
Nu au fost uitați nici voluntarii și medicii în proiectul „Împreună Salvăm Vieți”, o inițiativă generoasă născută la dorința doctorului Virgil Musta. Anul acesta, a fost recompensat proiectul “Caravana Sănătății”, inițiat de rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, și medicul pediatru Simona Dumitra, în dorința de a fi mai aproape de pacienții din regiunile defavorizate, pentru care accesul la medicul specialist este mai puțin facil. Caravana a debutat în martie 2023 si a ajuns până acum în 5 localități – Săvârșin, Petriș, Ghioroc, Ineu, Șicula.
La capitolul voluntariat, s-au mai remarcat Invictus România, Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, dar și Asociația Maxwell România, creată dupa modelul Maxwell Leadership Foundation din SUA, care contribuie, alături de familie, școală și comunitate, la educația și dezvoltarea personală a tinerilor prin activități derulate în mediul școlar, în cadrul Programului MaxLeaders.
La aceeași categorie, au fost evidențiați Bikers for Humanity România, o inițiativă care a început în toamna anului 2015. Organizația Habitat for Humanity a invitat atunci diferite personalități publice pentru a se alătura echipelor sale de voluntari, în proiectul Big Build de la Bacău. Printre ei se afla și omul de radio și televiziune Cristian Hrubaru, cunoscut și pentru pasiunea sa legată de motociclete, el fiind foarte activ în comunitatea moto din România.
Performanțe remarcabile
La capitolul Premii pentru performanțe remarcabile au fost premiați Silvia Demian, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj -Napoca, profesor la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” și, timp de 20 de ani, directorul Colegiului de Artă din Arad; Maura și Dorian Cosma – cei care în anul 1999 au pus bazele primei trupe de dans modern formată în totalitate din studenți arădeni; David Blidar, un sportiv care de 10 ani, de la vârsta de 3 ani, practică gimnastică aerobică, obținând multiple premii.
Cross of Merit
Începând cu ediția de anul trecut, în cadrul Balului Comunităţii Arădene, Ordinul Sfântul Martin acordă distincția Cross of Merit. Decoraţia se poate acorda unor membri ai Ordinului Sf. Martin sau unor personalităţi reprezentând societatea civilă, mediul academic, lumea culturii sau a diplomaţiei, din România sau din străinătate. Anul acesta, distincțiile s-au acordat prof. univ. dr. Ramona Lile – rector UAV, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci – rector UVVG, prof. Marinela Tudoran – director Colegiul de Arte Sabin Drăgoi Arad, col. Gheorghe Cristian Țecu – comandantul Garnizoanei Arad și lui Marian Gheorghe – doctor în istorie.
Părțile artistice și creative ale evenimentului au fost oferite de trupa de dans X Style din cadrul Asociației Doma Art Style și de prezentarea de modă a Atelierului Mirabel.
FOTO: S.A., D.D.
Excelență în muzică
Cel mai așeptat moment al serii a fost concertul susținut de Cargo, alături de Orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. Față de momentul muzical de anul trecut, semnat tot de Cargo, de data aceasta, pe scenă au mai urcat și inivitații speciali: Cristian Hrubaru, Luminița Anghel și Monica Anghel. A fost o demonstrație de excelență în muzică, susținută de cei care, de câte ori urcă pe scenă, ne fac să fim mândri că suntem arădeni. Atât prin calitatea actului muzical, cât și prin mesajul pe care îl transmit.
Adrian Igrișan a vorbit despre Bikers for Humanity și misiunea „motocicliștilor, tatuaților, sataniștilor”, așa cum sunt de multe ori percepuți, de a ajuta în special tinerii capabili, care vor să facă performanță. Și din nou, a ținut să ne spună cât de mult își dorește ca astfel de evenimente să devină norma în Arad, și nu festivalurile cu mici și bere.
Performanța artiștilor s-a încheiat în acordurile piesei „Ploaia”, la care au contribuit toți artiștii invitați, dar și publicul rămas în sala Palatului Cultural. Și un grup de tineri care a savurat, probabil cel mai tare, concertul trupei Cargo.
Trimite articolul
XPe viitor, n-ar fi rau, sa apelati la un profesionist pentru realizarea imaginilor.
Funebriu Ministrul invatamantului din perioada basita cred ca a venit la 4 ace.Filfizonul
Un eveniment reusit.Concertul a fost senzational.La cat mai multe evenimente de genul acesta.
titus de la cruciada ce face pe scena ?
Nu-i ok. Nu-i în poză Directorul nătîngo-arogant de la Recons. Bibi ronduia pe acolo obișnuit. Și Cruciatul e ok. Sprijinim în formula asta Israelul.
În ce țară/ținut PLAGIATORII DOVEDITI SUNT ONORAȚI???
Hei Bibi, a fost și Cargus?