Arad. Sala Marii Uniri, situată în clădirea Consiliului Județean de pe Bulevardul Revoluției 81, a găzduit, miercuri seara, conferința „Creștin-Democrația în Marea Unire de la 1918”, urmată de o recepție oferită cu ocazia Zilei Naționale a României de către europarlamentarul Gheorghe Falcă.
„Aradul, orașul al cărui primar am avut onoarea să fiu, a avut o contribuție esențială la această realizare măreață a națiunii noastre în ansamblul ei și a celor spre care privim acum cu recunoștință și al căror exemplu trebuie să îl urmăm! Oraşul de pe Mureş este locul unde a germinat ideea Marii Uniri şi unde românii au luptat pentru ea, cu decenii înaintea înfăptuirii actului istoric de la Alba Iulia. Încă de la 1900, în orașul nostru a activat un grup de intelectuali iluștri care au luptat pentru Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Astăzi, realitatea internațională este iarăși una complicată. Valorile fundamentale sunt puse iarăși la încercare. Valoarea libertății este pusă la îndoială, în locul dreptății, unii aleg dreptul forței. Dar aceste provocări au existat și vor exista mereu. Ele trebuie, cred eu, să ne unească și mai tare, trebuie să ne motiveze și mai mult în eforturile noastre, ale tuturor românilor, de la Arad la Iași și de la Constanța la Satu Mare, pentru a construi în fiecare zi o Românie mai puternică”, a transmis, în mesajul său, inițiatorul evenimentului, europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Despre însemnătatea Marii Uniri au mai vorbit Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, subprefectul Doru Sinaci – care a evocat, prin expunerea sa, realitatea acelor zile de dinaintea Unirii –, primarul Călin Bibarț, Andrei Ando, director executiv în cadrul Consiliului Județean, rectorii celor două universități arădene, istorici și, nu în ultimul rând, Înalt Preasfinția Sa, Timotei.
La finalul conferinței, au fost oferite și trei diplome ASTRA, înmânate de către Gheorghe Falcă. Au fost recompensați pentru aportul adus la conservarea patrimoniului local prin puncte muzeistice sau etnologice colonelul Dan Paicu și preoții Giani Achim și David Adrian.
Trimite articolul
XFrumos vocabular al primarului Aradului, Gheorghe Falca, prezent peste tot și nu ratează nici-o ocazie. Domnului Falca îți mulțumim cum arata orașul nostru, comparativ cu Oradea si cu Timișoara, nu exista nici o comparatoe.
Eu am crezut că la Brad.
Mi se face grrata cand vad adunatura de oameni politici care fac referire la importanta Aradului in Unirea de la 1918, oameni politici care au adus Aradul la stadiul de comuna si de 15 ani ne amagesc cu un Monument al Unirii care nu mai apare , parafrazand avem chitanta dar nu avem Monumentul Unirii.
se stie ca falca este un corupt care a scapat achitat prin viciu de procedura!de ce mai este chemat in public la arad?nu e nici o diferenta intre el si udrea sau dragnea!
A lipsit Baronul PSD, Musca Dimitru, acesta nu a primit o distincție, la 104 ani de la unire.
Ba da nici acuma in Sarbatori nu ne lasati in pace!? Pt ce merita acest dragnea din vest sa apara periodic aicea!? Stim…. !
Olteanul caramidar vorbeste de unire????
Să nu uităm, ideea de inteligență artificială a germinat la Brad!
Jos Falc@ & Co.
Se trezeste din cand in cand serpili de Brad sa nu uite Aradonul de el .
Te-ai trezit tu sa vorbești de unire ,chiar tu animal de prada ,hieno mi-ar fi și rușine in locul tau sa vorbesc,dar cum știm ce obraz gros ai defapt cum pot sa ma mir ca o faci
Vanzator de țară ce esti.
Casa de dupa Port Artur s-a demolat?.
Si uite-asa s-a pregatit intrarea lui Falca!
Ştie nesimţitul de la Brucseles că litrul de lapte e 9 lei ? Îl doare la bască el are poftă de plimbări şi crede că prin venirea lui la Arad lucrurile vor merge tot mai bine ! Rahat ! La puşcărie cu voi ! ”
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”
Caci, politicienii ne mai spun uneori, cu anumite ocazii, si lucruri interesante, chiar adevărate, dar, in fond tare trăsnite.
Da da….se stie ca parintii tai ,os de ardeleni-olteni, au initiat unirea…..