Noul proiect al Galleriei care aduce pentru arădeni imagini fascinante din întreaga lume este posibil datorită parteneriatului încheiat între GTC şi National Geographic. Protocolul, derulat pe parcursul a doi ani în mall-urile GTC din 8 din cele 10 state în care compania este prezentă, presupune găzduirea mai multor expoziţii unicat.
Prima dintre ele, ICONIC, a fost deschisă astăzi, în exclusivitate la Galleria Arad.
“Expoziţia Iconic este un eveniment deosebit de important şi binevenit, un dar pe care care Galleria Arad îl face publicului şi pasionaţilor de fotografie. Revoluţia digitală şi internetul au dus la o inflaţie de informaţii digitale. Uneori forma înlocuieşte conţinutul, iar photoshopul, realitatea lumii cu un surogat deformat de oglinda virtuală. De aceea avem nevoie de repere care să ne readucă pe calea adevărului a reflectării realităţii. Proiectul National Geographic Travelling Exhibitions, găzduit de Galleria Arad, are această menire. Sperăm că Aradul, aflat mai aproape de Occident şi de cultură, va aprecia cum se cuvinte expoziţia de fotografii realizate de maeştrii consacraţi ai acestei arte”, afirmă Cristian Lascu, redactor şef al National Geographic Romania.
La eveniment au mai vorbit despre importanţa evenimentului găzduit de Galleria Arad, Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct, Călin Andra, vicepreşedintele Foto Club Pro Arad, precum şi alte nume marcante ale vieţii publice arădene.
Expoziţia poate fi admirată zilnic, între orele 10.00-22.00, la intrarea principală a mall-ului, până în data de 30 iunie a.c.
Citiți principiile noastre de moderare aici!