Un proiect în valoare de 1,38 miliarde lei, din care lucrările de modernizare a Stației CFR Arad ajung la 334 milioane lei!
Care este stadiul actual? Putem spune că stația are un alt aer deja, unul care combină modernul cu clasicul (datorat aspectului exterior care a fost păstrat şi a modernizărilor interioare). Clădirea Gării Arad a fost construită în 1910, după planurile arhitectului arădean Ludovic Szantay. Ce a apărut nou acum? Scările rulante care duc din sala principală în sus, într-o altă sală, destul de încăpătoare, situată deasupra liniilor de tren, de unde călătorii vor putea coborî, tot pe scări rulante, ori cu liftul, la fiecare peron în parte. Tot în gară a fost construită o clădire pentru mentenanță, care va cuprinde ateliere tehnologice, laboratoare, birouri, arhive și magazii.
Lucrarea a debutat pe 27 martie 2012, având un termen de finalizare de 36 de luni. Termenul inițial, iunie 2014, a fost cu mult depășit desigur. Vineri, însă, pe 11 decembrie, sunt așteptați oficiali din partea Ministerului Transporturilor, ca să taie panglica lucrărilor de la Gara Arad.
Gara Arad se pregătește de inaugurare
Gara Arad se pregătește de inaugurare
Reactualizat la:
Scurtă vizită la Gara Arad, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de modernizare din cadrul mega-proiectului de modernizare a căii ferate pe relaţia frontieră-Curtici-Arad şi a Gării Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează, pe platforma Inforadar, o serie de dezinformări apărute în spațiul public care reiau narațiunile unor presupuse demersuri pe care autoritățile statului român le-ar face pentru mobilizarea rezerviștilor sau pentru pregătirea populației pentru apărare, în contextul războiului din Ucraina.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că noul proiect de acord propus de SUA pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene este „complet diferit” de versiunea anterioară și necesită o evaluare aprofundată din partea juriștilor Kievului înaintea unei decizii de semnare a documentului, relatează agențiile AFP și Reuters.
Local
Din cauza vremii nefavorabile, Ziua Porților Deschise „s-a mutat” din Parcul Eminescu în Sala Sporturilor.
Local
Prefectura a anunțat primele date din calendarul examinărilor programate pentru 5 si 12 aprilie.
1
Local
Astronomii atenționează că trebuie să folosim ochelari speciali pentru a privi soarele. Fotografiile cu telefonul sau camere foto video sunt interzise pentru că provoacă defecțiuni aparatelor.
Mapamond
Cel puțin 144 de persoane au fost ucise și 732 au fost rănite în Myanmar după cutremurele puternice care au lovit vineri Asia de Sud-Est, a declarat conducerea militară a țării la televiziunea de stat birmaneză, informează DPA și AFP.
Mapamond
Partidul Democrat din SUA a convocat pentru sâmbătă manifestații în Europa împotriva președintelui republican Donald Trump, opozanții acestuia denunțând ceea ce ei consideră a fi atacurile la adresa democrației prin promovarea intereselor de afaceri ale unor magnați precum Elon Musk sau măsuri precum eliminarea „genului X” de pe pașapoarte și închiderea unor consulate în Europa, relatează vineri agenția EFE.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!