ARAD. Protecția asiguraților de falimentul societăților de asigurare a fost reanalizată și consolidată. În urma falimentatului celei mai mari companii de asigurări din România, City Insurance, Ministerul de Finanțe a decis să modifice prin Ordonanță de Urgență Legea nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.
Astfel, s-a modificat definiția plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare.
„Modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări, care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare. De asemenea, se majorează plafonul maxim de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru o creanță de asigurare”, explică Finanțele.
Fondul de garantare va avea, de asemenea, dreptul să efectueze plăți aferente despăgubirilor/ indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și de constatare a stării de insolvenţă a asigurătorului.
Alte modificări importante sunt: *stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic; *reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; *modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate, în sensul că aceste decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului, spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti, etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!