Oficialii Primăriei Arad ne-au declarat, de curând, faptul că firma care execută lucrarea BERD nu va avea zile uşoare dacă nu respectă în totalitate cerinţele impuse în contract. Mai exact, dacă lucrarea nu este executată la parametrii impuşi, Primăria Arad va reţine garanţia cerută societăţii. Conform declaraţiilor lui Răzvan Popa, directorul executiv al Direcţiei tehnice a Primăriei Arad, garanţia este de 10% din lucrare, adică peste trei milioane de euro. Oficialul a mai precizat că, fiind vorba de un contract prin BERD, banii destinaţi garanţiei nu sunt în contul firmei (aşa cum se întâmplă la contractele obişnuite), ci în contul Primăriei. “Nu cred că nu vor fi interesaţi să execute toate lucrările la cerinţele impuse, pentru că altfel cele trei milioane de euro nu vor ajunge la ei”, a precizat Răzvan Popa.
Capitolul nemulţumiri
Câteva nemulţumiri legate de executarea acestei lucrări sunt deja trecute în „dosarul” Primăriei Arad, nereguli pe care instituţia speră că executantul le va remedia în termenul de un an oferit de la recepţia investiţiei pentru retuşuri. Una dintre acestea este legat de modul în care firma a înţeles să execute alveolele destinate spaţiilor verzi de pe Calea Aurel Vlaicu. Iar acesta este doar unul dintre exemple.
Câteva lucrări
Răzvan Popa mai susţine că lucrarea BERD, prima etapă, se apropie cu paşi repezi de final şi că peste 60 de zile se va putea vorbi de faptul că 90% din lucrare va fi gata. Mai sunt de executat pe lângă lucrările la infrastructura de pe centru şi cele din Piaţa Arenei, lucrări la spaţiile verzi şi refacerea şi extinderea sistemului de iluminat public de pe traseul BERD.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!