„Ca urmare a articolelor apărute în presă și a Ordinului Instituției Prefectului – Județul Arad, cu privire la deficiențele privind colectarea deșeurilor din municipiul Arad, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad s-a autosesizat, astfel că în perioada 26.04-29.04 am efectuat trei controale succesive împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad la operatorul de salubritate de pe Lotul I, SC Retim Ecologic Service SA”, spune comisar șef Sorin Brădicean.
În urma controalelor, Garda de Mediu a decis să dea un termen pentru ca orașul să fie salubrizat corespunzător, acesta fiind 28 aprilie, ora 16:00.
„Verificările noastre au continuat în data de 28 aprilie, după expirarea termenului oferit companiei de salubrizare, dar și duminică, 29 aprilie, constatând aceleași probleme sesizate și la prima inspecție. Ca urmare, Garda de Mediu a aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 100.000 de lei, fiind stabilit un nou termen de revenire la normalitate pentru data de 1 mai, ora 20:00”, a mai declarat comisar șef Sorin Brădicean.
Garda de Mediu: 100.000 de lei amendă și un nou ultimatum pentru Retim
Garda de Mediu: 100.000 de lei amendă și un nou ultimatum pentru Retim
Curg amenzile pentru firma timișoreană ce a preluat colectarea deșeurilor menajere din municipiu. Garda de Mediu s-a autosesizat în urma articolelor publicate în presă privind situația deșeurilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaților, pe baza unei analize a activității angajaților, și a instituțiilor aflate sub control parlamentar, pentru care se va organiza un grup de lucru.
Mapamond
Două persoane, dintre care un copil de doi ani, au fost ucise miercuri într-un atac cu cuțitul într-un parc din Aschaffenburg, oraș situat în sudul Germaniei, a anunțat poliția locală, care a precizat că a arestat un suspect, informează AFP.
Local
Peste două milioane de euro au „produs”, prin muncă deţinuţii încarceraţi în Penitenciarul Arad, în anul 2024.
ARADON Sport local
INEU. După un mandat de şase ani la Şoimii Lipova şi alte două experienţe mai scurte la Unirea Ungheni şi ACS Tg. Mureş, antrenorul Flavius Sabău se întoarce acasă.
Local
Potrivit Direcţiei Agricole Arad, cel mai scump teren agricol se află în Pecica, în zona autostrăzii.
ARADON Sport local
MIERCUREA CIUC. Echipa de junioare FCC UAV Gloria Arad, sora mai mică a echipei de senioare FCC Baschet UAV Arad, a obținut trei victorii din trei meciuri la turneul de la Miercurea Ciuc, primul din faza a doua a Campionatului Național U14 feminin.
Local
ARAD. Ca în fiecare an din 2016 încoace, la mijlocul lunii ianuarie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad sărbătorește „Luna Culturii”! Prin această inițiativă sunt celebrate valorile culturale și artistice care ne definesc identitatea și se promovează dialogul între tradiție și modernitate.
UT Arad
ARAD. Fără doar și poate, FCSB atrage, pe orice stadion ar jucat, indiferent de conjunctură. UTA a pus marți în vânzare bilete la partida de duminică, iar în mai puțin de trei ore tichetele s-au epuizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!