Terenul aflat pe Calea Iuliu Maniu, în imediata apropiere a Sălii Polivalente, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, a fost vândut. Acel teren a aparţinut Consiliului Judeţean Arad, instituţie care l-a „pus la bătaie” în cadrul societăţii Continental Vest SA. Teoretic, această societate, care era formată din CJA şi Continental Hotels, societatea care administrează lanţul hotelier Continental din România, trebuia să construiască pe acel teren un hotel pentru sportivii arădeni, dar şi pentru cei care vizitau Aradul în cadrul diferitelor competiţii. Consiliul Judeţean oferea terenul, iar Continental Hotels se angaja că va ridica respectivul hotel. Numai că, ani de zile, lucrurile au bătut pasul pe loc, cei de la Continental nu au făcut nicio investiţie, dar au majorat capitalul social al firmei, aşa că au devenit acţionari majoritari, cu 75 la sută din totalul acţiunilor firmei. După ani de zile de incertitudine, a venit, însă, şi vestea cea mai proastă: un lichidator judiciar, desemnat să lichideze societatea Continental Vest, a vândut terenul respectiv. Iar preţul este unul foarte mic, ţinând cont de suprafaţa terenului şi de poziţionarea acestuia: 977.270 de lei. Adică puţin peste 200.000 de euro.
În procesul verbal de vânzare se vorbeşte despre publicitatea făcută pentru vânzarea acestui teren. Şocant, dar lichidatorul a decis să publice doar un anunţ la mica publicitate în ziarul Jurnalul Naţional şi alte două anunţuri pe două pagini de internet. Aşadar, şansele ca posibilii interesaţi din Arad să afle despre vânzarea acestui teren au fost foarte mici. Totuşi, o persoană a aflat despre vânzare. Şi chiar a cumpărat terenul. Despre cine este vorba? Despre Florin Lucian Paşca. Numele acestuia a fost legat, în trecut, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi apoi de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu.
Paşca a fost vecinul de duplex al primarului Aradului. Numai că, la un moment dat, şi-a vândut imobilul şi s-a mutat pe strada Gheorghe Lazăr. Coincidenţă sau nu, vânzarea a venit imediat după ce relaţia cu Falcă s-a răcit, dar, în schimb, Paşca a dezvoltat o altă relaţie. De această dată, cu Nicolae Ioţcu, cel care conducea Consiliul Judeţean Arad. Mai exact, firma pe care acesta a administrat-o, respectiv Confort SA, a câştigat lucrări peste lucrări la licitaţiile organizate de CJA. Multe milioane de euro a încasat firma Confort de la Consiliul Judeţean, în perioada în care societatea era condusă de Florin Lucian Paşca.
Un teren, un cumpărător
Revenind la terenul de la Polivalentă, Paşca a fost singurul arădean care a aflat despre vânzarea terenului. Mai mult decât atât, Paşca a fost singurul om din întreaga ţară care a fost interesat de acel teren. Pentru că, potrivit lichidatorului judiciar, a fost primită o singură ofertă pentru terenul de la Polivalentă: cea venită de la Florin Lucian Paşca. Drept urmare, acesta a fost desemnat noul proprietar al terenului de aproape 5.000 de metri pătraţi de pe Calea Iuliu Maniu.
Cu tot cu dosar penal
Decizia lui Florin Lucian Paşca de a achiziţiona acest teren este cu atât mai ciudată, cu cât în cauză există un dosar penal. Omul de afaceri a luat la cunoştinţă acest lucru, mai ales că există o menţiune chiar în CF-ul terenului în care se arată în o investigaţie este derulată, în prezent, de Poliţie. Pentru că reprezentanţii CJA nu sunt de acord cu modul în care acel teren a fost pierdut, a fost depusă o plângere penală, plângere care este analizată în prezent. Totuşi, Paşca a decis să rişte (sau nu?) banii plătiţi pentru terenul respectiv, dorind cu orice preţ să devină proprietar.
Câţiva bănuţi
Până una-alta, terenul a fost vândut şi gata. Ţinând cont de faptul că avea 25 la sută din acţiunile Continental Vest SA, Consiliul Judeţean va primi 25 la sută din suma de vânzare, după ce vor fi scăzute taxele de lichidare. Aşadar, după ce a avut în proprietate un teren uriaş, în zonă ultracentrală, CJA va primi ceva… mărunţiş în schimbul lui.
Citiți principiile noastre de moderare aici!