ARAD. Vorbim de câteva săptămâni de zile până când Aeroportul Arad va intra în procesul de recompartimentare şi modernizare gândit de ani de zile, dar care va fi pus în practică în acest an. Compania care a câştigat licitaţia, una din Braşov, s-a ocupat atât de proiectare, cât şi de executarea lucrărilor. Pentru moment, proiectarea este aproape gata. „Societatea cu care am semnat contractul trebuie să predea proiectul tehnic până în data de 30 martie. Imediat după această dată va începe organizarea de şantier şi lucrările de recompatimentare şi modernizare a terminalelor aeroportului”, a anunţat Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad. Aşadar, dacă lucrările vor decurge conform planului, aerogara noastră ar putea să îşi schimbe total faţa până la finele acestui an. Termenul de finalizare a lucrărilor stipulat în contract este de opt luni de la demararea lor, aşa că, prin noiembrie-decembrie ar putea fi inaugurat noua aerogară.
Credit furnizor
Modernizarea Aeroportului Arad va costa aproximativ opt milioane de lei, aici fiind inclusă atât proiectarea, cât şi lucrările efective. Deoarece nu au dispus de asemenea fonduri, reprezentanţii aerogării au decis să contracteze lucrarea pe credit furnizor. Ce înseamnă asta? Societatea care a câştigat licitaţia va lucra pe banii ei, iar Aeroportul Arad va plăti pe parcurs de patru ani aceste lucrări. Consiliul Judeţean Arad a garantat lucrarea, obligându-se ca, dacă aerogara nu va plăti facturile, să le plătească instituţia judeţeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!