S-a bătut în cuie: Consiliul Judeţean Arad (CJA) plăteşte 7,5 milioane de lei, bani europeni folosiţi pentru modernizarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean Arad. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a somat CJA să achite suma respectivă, după ce instituţia judeţeană nu a dus la capăt un proiect european care îşi propunea modernizarea ambulatoriului şi dotarea cabinetelor cu aparatură medicală. În şedinţa ordinară de joi, 30 iunie, consilierii au avut pe masă un proiect de hotărâre care se referă la restituirea sumei cheltuite pentru lucrările de construcţie realizate la ambulatoriu. Foarte puţine au fost discuţiile purtate pe marginea acestei hotărâri, Opoziţia punctând faptul că se discută doar despre efect, adică restituirea sumei de 7,5 milioane de lei, dar nu şi despre cauză, lucrul care a dus la necesitatea acestei restituiri.
Într-un final, proiectul de hotărâre a fost supus votului şi a fost adoptat cu 18 voturi pentru, în timp ce Opoziţia, adică 13 consilieri, s-a abţinut de la vot. „Nu renunţăm la ideea de a ataca în instanţă solicitarea celor de la Ministerul Dezvoltării prin care ne-au cerut fondurile înapoi. Din punctul nostru de vedere, cererea nu este legală. Am notificat şi ministerul despre acest lucru, am contestat decizia lor şi, dacă răspunsul nu ne va fi favorabil, îi vom acţiona în instanţă pentru recuperarea sumei de 7,5 milioane de lei. Însă nu am dorit să riscăm să fim obligaţi să plătim penalităţi la această sumă şi am decis să o restituim în primă fază”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!