FRUMUŞENI. Locuitorii comunei Frumuşeni vor avea reţea de gaz metan. Miercuri, 18 august, a fost semnat contractul pentru realizarea acestei investiţii, iar compania Gaz Vest SA a concesionat pentru o perioadă de 49 de ani serviciul de distribuţie a gazului metan, urmând ca Primăria Frumuşeni să încaseze o redevenţă anuală de 5 la sută din valoarea tarifului de distribuţie.
Lucrările vor demara în acest an, iar lungimea totală a reţelei va fi de 34,4 kilometri. Valoarea acestora va fi de peste 5,2 milioane de lei, urmând ca primăria să aloce 4,2 milioane de lei, iar firma de distribuţie un milion de lei. Pentru a realiza această investiţie, primăria din Frumuşeni se va împrumuta de la Trezoreria Statului. Reţeaua de gaz, la care se va adăuga şi o staţie de reglare-măsurare-predare, va fi finalizată anul viitor.
„Lucrăm la acest proiect de doi ani. Este o investiție foarte importantă pentru comunitatea noastră, prin care va crește calitatea vieții, confortul de zi cu zi, pe de o parte, dar va alimenta și firmele care își desfășoară activitatea în comuna noastră, fiind de asemenea un avantaj important pentru atragerea altor investitori”, a declarat Reginald Andronic, primarul comunei Frumușeni.
„Îl felicit pe domnul primar pentru că a avut curajul să-și asume o astfel de investiție și sper că în toamna anului viitor în Frumușeni rețeaua de gaz să fie funcțională. Vorbim despre o utilitate care nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate. Consiliul Județean Arad va fi partenerul tuturor administrațiilor locale care înțeleg nevoia de dezvoltare a comunităților. De asemenea, extinderea rețelei spre Șagu și Zăbrani va fi posibilă datorită construirii acestei stații de reglare, iar fondurile necesare pot veni inclusiv de la Guvern, care intenționează să lanseze un nou program, PNDL 3, prin acest nou Program Național de Dezvoltare Locală urmând să se poată finanța inclusiv rețelele de gaze”, a spus şi Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, prezent la semnarea contractului.
Cu extindere
Reprezentantul companiei care a concesionat distribuţia gazului metan în Frumuşeni spune că, de aici, poate fi extinsă reţeaua şi la alte localităţi din jur.
„În cadrul acestui proiect am identificat o soluție tehnică, această stație de reglare, pentru a putea beneficia de gaz și alte localități aflate în jurul comunei Frumușeni. Suntem o firmă serioasă, cu un portofoliu bogat în acest domeniu, suntem concesionari în 60 de comune din județele Arad, Timiș, Bihor, Satu Mare. Ne implicăm în dezvoltarea comunităților locale, branșăm localitățile la gaz, cofinanțăm lucrările. Dorim ca din toamna viitoare să «curgă» gazul și în Frumușeni”, a spus Liviu Ilievici, directorul general al societății GazVest.
Trimite articolul
XIi bine….. Poate vorbiți sa ne bage și noua aici în comuna Arad gaz pe toate străzile sa nu mai stam în 2021 sa băgăm pe soba!