Principala cauză, spune Geanina Pistru, este aceea că Guvernul PSD a adoptat o serie de decizii în defavoarea personalului medical, căruia i-a „servit” promisiuni mincinoase.
„PSD se descurcă de minune când este vorba să promită şi să amăgească, dar are uriaşe probleme când trebuie să facă ceva. Cei de la PSD au stabilit sănătatea ca prioritate, au enunţat corect ca ţintă acordarea unor salarii decente care să ţină specialiştii din sănătate în ţară, dar prin deciziile recente a reuşit de fapt să îi scoată în stradă.
Prin deciziile recente, în loc să crească veniturile personalului medical, s-au înregistrat în unele cazuri scăderi ale venitului net situate între 500 de lei şi 1 100 de lei. Dacă adăugăm la această realitate creşterea ratelor bancare, majorarea costului curentului electric, gazelor, combustibilului, inflaţia în general, putem considera pe deplin justificate protestele angajaţilor din sănătate”, a declarat Geanina Pistru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!