ARAD. Banca de seminţe inaugurată în 2014 la Castelul Macea se îmbogăţeşte anual cu 500 de mostre adunate de specialişti sau primite din străinătate. În acest moment, colecţia numără peste 2.700 de eşantioane sau mostre de seminţe. Acestea au fost recoltate mai ales de la plantele cultivate în Grădina Botanică Macea, dar şi din regiune sau din gospodării ţărăneşti.
„Colecţia are importanţă conservativă, ştiinţifică, didactică dar şi utilitate practică. Circa 70% dintre mostre aparţin speciilor exotice, cultivate în diferite scopuri – alimentar, medicinal, decorativ sau ştiinţific, iar restul aparţin unor specii spontane caracteristice zonei de câmpie”, ne-a declarat directorul complexului ştiinţific care integrează banca de seminţe, profesorul universitar Ioan Don.
Anual, la Macea se aduc mostre de seminţe din 25 de ţări, în cadrul unui schimb care are loc cu aproximativ 230 de institute şi grădini botanice.
Institutul „Colecţia de seminţe Macea” funcţionează în clădirea Muzeului Botanic din cadrul complexului Castelul Macea, iar aici au fost deschise şi săli pentru vizitatori. Există un ierbar ce conţine 12.000 de coli cu plante, cele mai multe fiind dintr-o colecţie realizată în perioada 1860-1893.
Proiectul a fost realizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, în parteneriat cu Universitatea Corvinus din Budapesta, cele două instituţii accesând împreună fonduri europene nerambursabile pentru protejarea şi promovarea diversităţii plantelor. Investiţiile s-au ridicat la 1,6 milioane de euro, din care 961.000 de euro au fost fonduri europene nerambursabile.
Institutul cuprinde atât banca de gene provenite de la mii de specii de plante, cât şi laboratoare de selecţie a seminţelor şi pregătire pentru păstrare a mostrelor, germinatoare şi spaţii de depozitare a seminţelor. Institutul are şi o funcţie de cercetare, fiind amenajate laboratoare de biologie celulară şi moleculară, în care se testează capacitatea genetică a seminţelor de la diferite specii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!