Arad. La sediul Instituției Prefectului a avut loc, marți, o videoconferință convocată de ministrul sănătății, Cseke Attila, deschisă de premierul Florin Cîțu, la care au participat managerii de spitale publice și private din municipiu și județ, conducerea Direcției de Sănătate Publică, dar și coordonatorii secțiilor de anestezie și terapie intensivă.
Potrivit dr. Horea Timiș, directorul DSP, „județul Arad a fost dat exemplu pozitiv în videoconferința cu Primul Ministru, Ministrul Sănătății și cu toți managerii de spitale publice și private din Romania, pentru respectarea planului de reziliență.”Dacă la Arad se poate, cu siguranță se poate și în alte județe” – Ministrul Sănătății a subliniat colaborarea dintre mangementul Spitalului Județean Arad, managementul Spitalului Orășenesc Ineu, autoritățile publice locale, DSP și Prefectura Județului Arad, ca exemplu de bune practici. Până acum, județul Arad dispune de materiale sanitare pe stoc și este unul dintre județele De vineri până astăzi, Spitalul Orășenesc Ineu și-a crescut capacitatea de la 10 paturi la 20 de paturi Covid, pentru forme ușoare și medii.”
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a crescut numărul de paturi ATI cu încă 15, ajungând de la 12 la 27 de paturi ATI. Paturile medicale Covid s-au suplimentat cu încă 57, astfel că s-a mărit capacitatea de la 89 la 146 de paturi Covid. La acestea se mai adaugă, în curs de autorizare, încă 9 paturi de dializă în curs de avizare la SCJUArad și încă 6 paturi avizate de dializă la o unitate privată.
Se caută soluții în privat
“La videoconferința de la Prefectură au fost prezenți toți managerii de unități cu paturi private si de stat din judetul Arad. În calitate de director al DSP Arad am dispus ca până vineri, toți managerii de spitale publice și private să trimită către DSP Arad un plan prin care pun la dispoziție paturi în zone roșii în structura spitalelor, cu oxigen sau fără, medici cu diferite specialități, asistenți medicali sau infirmiere, personal care la nevoie poate să fie detașat între spitale maximum 30 de zile, fără acordul persoanei. Prima detașare a fost făcută ieri de la Spitalul Orășenesc Lipova către Spitalul Orășenesc Ineu – un medic specialist pneumologie. Creșterea acută a cazurilor pozitive ne îndeamnă să luăm măsuri din timp pentru a putea să facem față acestei pandemii. Structura actuală ne permite un back-up de o săptămână, maxim două, și asta în cazul în care numărul cazurilor nu o sa crească foarte mult. Dacă numărul de cazuri va crește exponențial, cu siguranță trebuie să reconfigurăm capacitatea de paturi și accesul la oxigen la nivelul județului Arad. Din analizele epidemiologice urmează două luni de foc maxim care vor testa capacitatea sistemului sanitar arădean de a face față acestui val 4, cel mai agresiv de până acuma”, a transmis directorul Direcției de Sănătate Publică Arad, dr. Horea Timiș.
Trimite articolul
XE laudat Aradul care e codas la vaccinare pe tara? Cum asa?
-
cand un idiot ca si catzu un penal infect lauda aradul ar trebui sa emigram in masa sa ne mictionam pe cionchisti bibisti si alti mhuisti
-
PSD-ul și Dragnea sunt de de vină, pentru că in lada de gunoi numită -guvernul meu- sunt numai scursuri, avortoni și întreaga VOMĂ penelistă.
-
Nu știu dacă mai știe cineva……dar medici de la Lipova de pnemulogie nu îs slăbuți…….is cei ma slabi de pe vestul tari…..asa ca…..degeaba scrieți de soluții ca cei din interiori știm cum sta treaba!
Mai bine ne-am aminti faptul ca superman se lauda ca va vaccina 5 milioane de romani, iar sasalaul ca am depasit pandemia cum a depasit el vacile cu bicicleta.
Cum să luazi un județ in care personalul medical ii vaccinat sub 50%?
-
@doru, lasa tu injectiile ca nu esti cu astea si te depaseste cu mult situatia. Hai ciocu mic.
Ca se moare pe capete la ATI ARAD in spitalul manageriat de CIUMA GALBENA, nu se lauda ministrul!!!
Multumesc Aradon ca imi permiti sa-l bag in ma-sa pe superman, dupa cum i-am bagat pe toti, din toate partidele, insa e degeaba ! Tot cretinii sint cei care ner conduc in continuare ! Adio.
De unde până unde valul patru ?! Voi, ministerul, mințiți până și voi vă credeți.
Până să nu apară acest numit “COVID” toată lumea avea răceli, era normal, e perioada în care oamenii se răcesc. Voi, cei de sus a-ți profitat de toată chestia asta, și a-ti făcut o anumita boala ca noi, oamenii sa credem ca exista, dar defapt nu exista. Voi omorâți oamenii in spitale, cu medicamente, cu prea mult oxigen, ii sufocați.
Acuma o mai apărut și un asa zis vaccin ca dacă îl faci nu mai iei COVID și dacă nu, mori. De unde acest vaccin?! Cum o apărut el asa repede?! Când pentru cancer, care e de mii de ani, nu exista un tratament sau un vaccin. Vaccinul nu e bun de nimic, nici voi din minister și nici o unitate medicala nu s-o vaccinat. Mie chiar mi s-o recomandat de un medic ca să nu mă vaccinez. Cum explicati asta?
Dintr-o data, din nou am întrat în pandemie fără nici o explicație când acuma-s o luna toată lumea era bine și nu mai exista nici un virus. De ce vara nu mai exista nici un virus?! Va spun eu, pentru ca niciodată n-o existat acest numit “COVID” , suntem mințiți și noi omul de rand, acceptam asta și credem.
Rușine sa va fie vouă. Nu sunteți în stare sa conduceți o țară.
New VAERS numbers are out. The vaccine is NOT safe.
701,559 Adverse Events
60,741 Hospitalizations
80,393 Urgent Care
6,637 Heart Attacks
5,765 Myocarditis
1,862 Miscarriages
19,210 Disabled
14,925 Deaths
Keep in mind: Only about 10% of vaccine adverse reactions/deaths are actually reported.
-
Vorbeste ba franzela romaneste aici in tara mea.