ARAD. Gheorghe Dincă, principalul suspect al ororilor comise în anul 2019 în Caracal, spune că familia lui, care locuieşte în oraşul Ineu, din judeţul nostru, l-a abandonat imediat după ce a fost acuzat de uciderea a două tinere, Luiza Melencu, de 18 ani, şi Alexandra Măceşanu, de 15 ani. Într-un interviu acordat publicaţiei Gândul, Dincă spune că, deşi la început l-au căutat în puşcărie, nevasta şi fiica sa nu îi mai răspund acum la telefon. „Acum nu mai țin legătura cu nimeni, pentru că, pe parcurs, nu mi-au mai răspuns la telefon. Și ca să nu mă mai stresez să-i mai sun, am renunțat și i-am scos de-aici din centrală (n.r. centrala telefonică din penitenciar), dar au fost la mine la București, au venit cu pachete, ne-am văzut, știu că nu sunt un criminal, că am făcut și am luat acele persoane, ocazional, că așa am iscălit, așa este”, le-a spus cel supranumit „monstrul din Caracal”.
În altă ordine de idei, pe tot parcursul procesului, Dincă a susţinut şi susţine în continuare că nu a ucis pe nimeni şi că cele două fete ar fi fost răpite şi traficate de o reţea de prostituţie. În schimb, recunoaşte că ar fi violat-o pe Alexandra Măceşanu, după ce ar fi plătit-o să întreţină relaţii sexuale cu el, dar fata ar fi refuzat, chiar dacă a luat banii. Dincă a cerut instanţei să fie achitat pentru cele două infracţiuni de omor de care este acuzat, susţinând că nu există probe care să indice faptul că el le-ar fi ucis pe cele două fete.
Sentinţa Tribunalului Olt va fi pronunţată în data de 9 septembrie, urmând ca, cel mai probabil, indiferent de care va fi decizia magistraţilor, procesul să continue la instanţele superioare.
Trimite articolul
Xnici un comentariu..mai-LASILOR!!-va e frica de moarte?UNDE e Alexandra Macesanu,Luiza Melencu,Elodia.-UNDEE????un raspuns,ceva?
-
Din pacate ne privesc de sus ! Si cred ca nu sunt singurele victime cred ca sunt cel putin 7 sau chiar 10 fete !
-
Esti stressat, ai cosmaruri?
joaca de judecare ani de zile oameni care se fac ca judeca//nimeni nu vede//
ce se judeca nu trebuie sa stie prea multi
mai deschideti o facultate de dret poare nu e personal suficient