JURNAL ARĂDEAN: D-le primar, în urmă cu patru ani aţi candidat de deputat şi aţi rămas înafara parlamentului, deşi aţi câştigat detaşat colegiul, cu 49,8%. Nu vă temeţi că veţi păţi şi acum la fel, având în vedere faptul că sistemul de vot nu s-a schimbat ?
GHEORGHE FEIEŞ: În nici un caz. De data asta, voi câştiga cu mult peste 50%, ca să nu mai încapă redistribuiri sau alte şmecherii de acest gen, prin care unul cu jumătate din voturi pierde şi merge în Parlament altul, care a obţinut mai puţin de un sfert. Mi se pare o lege nefirească, de natură să creeze un sentiment de frustrare, nu doar celui care câştigă şi se vede dat deoparte, ci, mai ales, cetăţenilor. În momentul în care alesul lor nu ajunge în Parlament, sunt dezamăgiţi şi încep să creadă că este o democraţie cam strâmbă. Eu le spun alegătorilor mei să nu se descuraje, ci să participe cu toţii la vot, ca să luăm peste 50%. Cuvântul de ordine este mobilizare.
Sunteţi unul dintre primarii de cursă lungă, câştigând şi ca independent, şi pe listele unui partid mare şi pe cele ale unui partid mic. Oamenii v-au votat de parcă aţi fi un fel de brand al Sebişului. Ce l-a putut face pe un astfel de primar să candideze pentru Parlament, în loc să-şi vadă liniştit de primăritul lui ?
GHEORGHE FEIEŞ: Unul dintre motive este cel despre care am vorbit mai înainte. Senatorul Feieş se va bate în Parlament ca să schimbe legea care dă câştig de cauză cuiva pe care cetăţenii nu îl doresc. Aşa cum aţi spus, de-a lungul carierei mele de primar al Sebişului, am schimbat multe partide şi am fost ales nu pentru că am fost candidatul unui partid, ci pentru că sunt Feieş. Doresc ca şi alţii ca mine, pe care cetăţenii îi aleg, să fie scutiţi de surpriza neplăcută de a vedea cum, în locul lor, merg în Parlament unii cu voturi câte încap într-o geantă de voiaj. De fapt, a merge în Parlament este un fel de a spune, pentru că unii dintre câştigătorii la loz în plic nu prea trec pe acolo. Nu vreau să fiu răutăcios, dar nu mă pot abţine să spun că singura realizare a unora dintre ei a fost catalogarea crinului ca floare rară, deşi este una cât se poate de banală.
Să revenim la faptul că oamenii v-au ales indiferent de partidul în care eraţi. Asta înseamnă că nu aţi avut niciodată o doctrină pe baza căreia să candidaţi ?
GHEORGHE FEIEŞ: Am avut întotdeauna o singură doctrină : dacă vrei să-ţi fie bine, fă în aşa fel încât să-i fie bine şi celui de lângă tine. Cel mai bătrân om din Sebiş îşi aduce aminte de vremurile în care trebuia să facă vreo câţiva kilometri, încălţat cu cizme de cauciuc, până la alimentara, unde trebuia să dea zece ouă ca să primească nu ştiu ce produs. Tinerii care se joacă pe Google nu au de unde să ştie că Feieş este cel care, împreună cu părinţii şi bunicii lor, a adus în Sebiş aceste facilităţi. Acum chiar este momentul ca ei să conştientizeze, să se alăture efortului de a-i aduce în primele linii ale luptei pentru modernizarea României. Îmi doresc ca aceşti tineri să înţeleagă că a veni alături de mine înseamnă o garanţie că niciodată vrerile lor nu vor fi condamnate la adunarea prafului peste dosare pitite prin sertare. Îmi doresc ca, măcar în Sebiş, să nu existe tânăr cu drept de vot ca să nu se prezinte la vot. Nu mă interesează dacă mă votează sau nu, îmi doresc să stabilim un record, noi, cetăţenii ORAŞULUI SEBIŞ: să fim acolo, să decidem noi, nu alţii! Vreau, însă, să spun un lucru: fiecare partid în care am acceptat să mă încadrez a avut în doctrină lucruri bune, însă fie că au fost prea puţine, fie modul de aplicare a fost deficitar. Am plecat doar atunci când am simţit că mi se cere să renunţ la principii, nu din interes personal, pentru că, aţi spus-o chiar dumnevoastră, nu era nevoie să-mi schimb partidul ca să fiu reales. Credeţi că, dacă am plecat de la România Mare, nu mai sunt naţionalist? Sunt şi mă mândresc cu asta, dar nu înseamnă cu sunt şovin sau xenofob. Nu am fost niciodată şi nici nu voi fi vreodată. Nu am diferenţiat niciodată oamenii în funcţie de apartenenţa etnică sau, cu atât mai puţin, religioasă. Cred că oamenii din colegiul meu s-au convins de asta. Nu există localitate pe care să nu o cunosc, să nu ştiu ce probleme are, indiferent cine a fost, de-a lungul anilor, primar. Vreau să le spun oamenilor din acele localităţi că, aşa cum primarul Sebişului, Gheorghe Feieş, a reuşit adevărate recorduri în satele aparţinătoare de Sebiş, senatorul Feieş se va bate să facă recorduri în comunele din colegiul său. Indiferent ce primari au. Până atunci, revin cu provocarea pentru tinerii sebişeni: haideţi să intrăm în cartea recordurilor ca oraşul în care au votat toţi cei care au împlinit 18 ani. Dacă oricare altă localitate din colegiul meu vrea să intre în competiţie, cu atât mai bine. Vorba lui Iancu: no, hai!
„Senatorul Feieş va face recorduri în comunele colegiului său, indiferent ce primari au” Gheorghe Feieş
Citiți principiile noastre de moderare aici!