Domnule președinte, cum ați caracteriza anul 2013 pentru Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad?
GHEORGHE SECULICI: Privind în ansamblu, aș spune că anul 2013 a reprezentat un an bun pentru Camera de Comerț din Arad. Mă refer, în special, la schimbarea managerială care s-a produs în primăvară, subiect îndelung dezbătut în mass-media la momentul respectiv. Au fost anumite dificultăți pe care, împreună cu membrii Colegiului de Conducere, am încercat să le depășim fără a afecta relația cu agenții economici, cu instituțiile publice, cu administrațiile locale sau cu administrația centrală. Numirea mea în funcția de președinte al CCIA Arad a fost privită cu surprindere de către unii și cu speranță de către alții. Intenția mea a fost să reintrăm în circuitul național al camerelor de comerț și să ne aliniem la subiectele de actualitate dezbătute la nivel european, fie că vorbim de energii regenerabile și mediu, de digitalizare, de reconversie și formare profesională în parteneriat cu mediul academic sau de crearea de locuri de muncă pentru tineri, în cazul cărora șomajul a atins cote alarmante.
Veniți din mediul economic și sunteți unul dintre oamenii de afaceri cunoscuţi ai județului Arad. Cu siguranță sunteţi la curent cu problemele cu care se confruntă agenții economici. Care este strategia dvs. în vederea implicării instituției în sprijinirea mediului de afaceri?
SECULICI: Sunt un om care crede în investiție și m-am ghidat în toate deciziile de până acum după acest principiu, pe care l-am aplicat și în strategia de relansare a activității Camerei. Pentru că relația cu agenții economici este prioritară, primul pas este investiţia în oameni – să constitui o echipă capabilă să răspundă solicitărilor din partea mediului de afaceri. Al doilea pas este investiţia într-o imagine transparentă și reală, care să readucă prestanța instituției. În acest sens, am demarat renovarea sediului, încercând să eficientizăm spațiile și patrimoniul de care dispunem, inclusiv la Complexul Expo Arad. Al treilea pas este investiția pe care o facem în restructurarea și diversificarea serviciilor pe care le prestăm către membrii și agenții economici, printr-o mai bună comunicare cu aceștia, în mod direct, dar și în mediul virtual. Tot aici, amintesc programele pe care le vom lansa în 2014 în domeniul formării profesionale și consultanței pentru mediul antreprenorial, dar și o colaborare mai strânsă cu mediul academic. Totodată, am demarat seria târgurilor și expozițiilor tematice, care să ofere oamenilor de afaceri arădeni posibilitatea să intre în legătură cu investitori din alte județe și, foarte important, din numeroase alte state.
Sunt conștient că schimbările nu le putem face de pe o zi pe alta, iar pentru a construi ceva durabil este nevoie de timp și răbdare. Pe mine mă încurajează reacțiile pozitive pe care le primesc zilnic din partea membrilor și colaboratorilor Camerei, iar acest lucru îmi confirmă că strategia pe care am aplicat-o este cea potrivită. Mai mult, avem solicitări de aderare ca membri ai CCIA Arad din partea unor importante societăți comerciale din Arad și chiar din alte județe. În felul acesta, am certitudinea că vom reuși să atingem obiectivul de relansare a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
În cursul anului trecut, ați participat la misiuni economice și întâlniri internaționale. Ce feedback ați primit din partea partenerilor străini în ceea ce privește Camera de Comerț din Arad?
SECULICI: Trebuie precizat încă de la început faptul că instituțiile Camerelor de Comerț din toată Europa reprezintă organizații cu caracter economico-diplomatic, care funcționează pentru a susține mediul de afaceri. Camerele de Comerț din România sunt privite cu deosebit interes de instituțiile similare din străinătate, după cum am putut constata în misiunile economice la care am participat. Acesta reprezintă un punct de pornire excelent pentru orice colaborare. În ceea ce privește Camera de Comerț din Arad, instituția și-a creat, de-a lungul timpului, legături cu diverși parteneri din Europa. Aceste relații trebuie fructificate, prin evenimente comune de promovare, pentru a nu se limita la stadiul de inițiative formale. În cursul anului 2013, am avut o serie de întâlniri cu parteneri din Ungaria, Italia, Spania, Germania, Austria, China și Irak. Am creat contacte cu mai multe ambasade din Europa, precum și cu alte centre expoziționale, cu scopul declarat de a promova activitatea agenților economici din Arad și de a găsi potențiali investitori care să demareze afaceri în județul nostru. Am semnale încurajatoare că anul 2014 va aduce concretizarea multora dintre parteneriatele pe care le-am stabilit.
Ce ne puteți spune despre următoarele alegeri pentru funcția de președinte al Camerei de Comerț din Arad? Vă veți mai depune candidatura pentru un nou mandat?
SECULICI: Adunarea Generală a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad din luna mai a anului trecut a votat mandatul președintelui pentru o perioadă de un an, adică până la clarificarea situației în care se găsea instituția în acel moment. Conform statutului, în acest an vor avea loc noi alegeri. Îmi voi depune candidatura pentru un mandat complet la conducerea Camerei și sper că strategia de relansare pe care am elaborat-o pentru instituție îi va convinge pe membrii noștri să îmi acorde votul. De ce relansare? Pentru că, timp de aproape 23 de ani, CCIA Arad nu a profitat pe deplin de oportunitățile internaționale de dezvoltare, iar în ultimii șapte ani de statutul de țară membră a UE, care ne-a adus libertatea totală de mișcare, fie că vorbim de persoane, de bunuri, servicii sau capital. Ca un ultim argument, activitatea mea de până acum a demonstrat că știu, pot și vreau să schimb în bine lucrurile în jurul meu.
Activitatea mea de până acum a demonstrat că știu, pot și vreau să schimb în bine lucrurile în jurul meu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!