„Prin urmare, proprietarul a primit o nouă amendă în cuantum de 2.500 lei, aplicată de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial și o sesizare penală înaintată de Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, fiind obligat să achite și cheltuielile de ridicare a containerului de pe domeniul public. Activitatea de ridicare a gheretei ilegale a fost efectuată de către S.C. RECONS S.A., siguranța traficului auto și pietonal fiind supravegheată de echipaje ale serviciilor de ordine publică și circulație rutieră, prezente la fața locului alături de colegii din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal. Precizăm faptul că polițiștii locali vor monitoriza în continuare respectarea de către societatea comercială a prevederilor HCLM nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad”, a transmis Direcția Generală Poliția Locală.
FOTO: DGPL Arad
Trimite articolul
XCu asemenea realizări eroice se faleste politia locala când ei de fapt tolerează cartiere întregi din construcții ilegale cum sunt în balastiera Micalaca, Checheci sau 3 insule.
-
Atat s-a putut.
Arădenii ar trebui să fie mândri, pentru că ei isi tot aleg conducerea si tot ei sunt nemultumiti de ea.
Sa vedem cine va plati placile de granit crapate,pe care s-a proptit Tanti Rodica…:-)))
-
Nu conteaza cine va plati, conteaza cine va incasa…
-
Aradenii le vor plati
-
la consiliu judetean gheretele stau bine pe spatiul verde, ca la ambrozie, la stat nu se vede, doar la ceilalti
Dar cât ar fi costat amplasarea legală a dughenei?
-
Cat palatul lui Iohannis