Ca în fiecare an, pe 21 mai, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad îmbracă haine de sărbătoare pentru a-şi omagia patroana spirituală a şcolii, Elena Ghiba Birta.
Cu această ocazie, elevii s-au exprimat, au relaționat și au încercat să se identifice cu şcoala în vederea dezvoltării sentimentului de apartenenţă la aceasta. S-au organizat o serie de activități în sistem nonformal – ateliere cu tematici diverse, care au reunit toți elevii școlii, de la mic la mare. Astfel, Parcul „Mihai Eminescu” a devenit o imensă curte a școlii, preț de căteva ore, cu sute de elevi și profesori care au participat la activități sau au organizat concursuri pentru colegii lor, majoritatea purtând tricouri cu însemnele școlii.
Activitățile atelierelor au fost inițiate și coordonate de cadre didactice ale școlii sau de către parteneri din comunitate. Elevii au fost invitați la experimente chimice spectaculoase, cursuri de prim ajutor, desene pe asfalt, schiuri pe iarbă, cântece la chitară, pictură pe față, machiaj, guess paper, karaoke, dansuri populare, Kangoo Jumps, jocuri de societate, teste de cultură generală etc.
„A fost a treia ediție a Zilei Școlii sărbătorită astfel, o zi plină de experiențe minunate împărtășite de profesori și elevi, de personalul școlii, de părinți inimoși și, nu în ultimul rând, de parteneri educaționali de nădejde. La mulți ani, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”! Spiritul „Ghiba” va dăinui mereu” – spune prof. Laura Putnic, directorul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”, cea care a coordonat activităţile în zi de sărbătoare, împreună cu directorul adjunct, prof. Camelia Avramescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!