Șase proeicte ale Primăriei Municipiului Arad au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, banii fiind investiți de municipalitate în învățământ. Pe lângă Grădinița PP8 și școlile gimnaziale „Aron Cotruș”, „Ilarion Felea” și „Iosif Moldovan”, aproape 32 de milioane de lei merg și înspre colegiile naționale „Elena Ghiba Birta” și „Economic”.
Costurile
14.300.000 lei merg către Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” (CNEGB), pentru reabilitarea clădirii de pe Bulevardul General Dragalina, iar alte 17.530.000 lei se îndreaptă înspre reabilitarea clădirii Colegiului Economic Arad, din Piața George Enescu. Când vor începe lucrările, însă, nu știe nimeni. Urmează ca studiile de fezabilitate să fie revizuite în conformitate cu normele celor de la Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Ruropene, lucru ce va da „mână liberă” începerii realizării celor două proiecte.
Istoric
Edificiul eclectic al Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” datează din anul 1880, etajul superior fiind adăugat mai târziu. Peste ani, instituția a purtat nume ca Liceul de Fete „Elena Ghiba Birta”, Școala Medie nr.2 „Olga Bancic”, Liceul de Cultură Generală nr.2, „Miron Constantinescu” sau Liceul Industrial nr.12. Titulatura de Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” o poartă din anul 2001.
Clădirea Colegiului Economic a fost construită în perioada 1889-1894, după ce instituția fondată în 1885 a funcționat pentru o perioadă pe strada Lucian Blaga. A purtat de-a lungul vremii denumiri precum Școala Comercială Medie, Academia Comercială, Liceul Comercial de Băieți, Școala Tehnică de Comerț, Liceul Industrial de Alimentație Publică sau Liceul Economic și de Drept Administrativ. Din 2000, instituția a primit numele de Colegiul Economic Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!