Miercuri, Sala Festivă a Palatului Administrativ a fost umplută până la refuz de către cei care au participat la lansarea primei ediţii a broşurii „Finanţări europene şi româneşti complementare” a europarlamentarului Iosif Matula. Primari din judeţ, consilieri, oameni de afaceri, precum şi „crema” administraţiei locale şi a PD-L Arad au ascultat explicaţiile oferite de Matula, referitoare la utilitatea demersului. Structurată pe nouă capitole, lucrarea oferă o serie de amănunte privind posibilităţile de accesare a fondurilor europene dar şi româneşti, altele decât cele prin Programele Operaţionale Sectoriale, Fondurilor Structurale şi de Coeziune sau celor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
La dispoziţia celor interesaţi sunt puse inclusiv adresele persoanelor de contact care pot să ofere lămuriri asupra posibilităţii şi modalităţilor de aplicare pentru accesarea fondurilor. În cele nouă capitole sunt prezentate programe precum „Europa pentru cetăţeni”, „Tineret în acţiune”, „Erasmus pentru tinerii întreprinzători”, „Program european de finanţare a forţei de muncă”, „Instrumentul de asistenţă tehnică pentru eficienţa energetică”- ELENA etc.
„Programele acoperă domenii de la infrastructura şcolară, rutieră, până la îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii”, Iosif Matula.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!