Comuna Ghioroc a primit, în sfârşit, aprobarea pentru a deveni stațiune de interes local. După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții Ministerului Economiei şi Turismului au dat verdictul final: „procedura de verificare este completă și se propune introducerea în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru declararea ca stațiune turistică de interes local”. Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan a declarat: „Am primit punctaj maxim, 220 de puncte. Au spus că este cea mai bună stațiune pe care au avizat-o și că ne vor da exemplu și la celelalte localități care au depus dosare pentru transformarea în stațiune. Noi am făcut singuri documentația și am făcut-o bine din prima”.
În colaborare cu Primăria comunei Ghioroc, încă din anul 2016, Consiliul Judeţean Arad a început demersurile pentru punerea în evidenţă a acestei zonei, respectiv pentru declararea comunei Ghioroc ca staţiune de interes local. Una dintre cele mai apreciate investiţii ale Consiliului Judeţean Arad în domeniul turismului a fost, pe parcursul perioadei 2016-2020, plaja lacului Ghioroc şi vecinătatea acestuia. Locaţia a fost una dintre preferatele arădenilor pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară, având în vedere suprafaţa generoasă a lacului şi plaja nisipoasă.
„Obținerea titlului de stațiune de interes local reprezintă cea mai importantă investiție a Consiliului Județean în turismul arădean. La preluarea mandatului, am sesizat faptul că Aradul are nevoie de o atracţie turistică, un loc unde arădenii, dar şi locuitorii din vestul ţării să poată să-şi petreacă zilele de vară într-o atmosferă relaxantă. Am purtat discuţii cu primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan, şi am decis să facem echipă pentru a transforma Ghiorocul în staţiune de interes local. A fost un efort de aproape patru ani şi iată că avem rezultatele aşteptate. Ghioroc devine stațiune de interes local, un punct de atracție majoră pentru turiștii din vestul țării”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJA.
Bani de la Judeţ
Consiliul Județean Arad a alocat anual sume pentru investiții: în 2017, suma de 810.000 de lei pentru amenajarea Lacului Ghioroc şi începerea realizării documentaţiei pentru declararea comunei Ghioroc staţiune turistică de interes local, respectiv 400.000 de lei pentru amenajarea parcării de lângă lacul de agrement. În 2018 au fost alocați 400.000 de lei pentru extinderii parcării. În 2019, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, s-au mai construit cinci căbănuțe în camping, valoarea investiţiei fiind de 200.000 de lei. În anul 2020 CJA a alocat suma de 350.000 de lei pentru a se construi încă 320 de locuri de parcare.
130.000 de turişti
Aproximativ 130.000 de turiști au ajuns, în anul 2019, la Ghioroc și tendința este de creștere cu 15% în fiecare an. Investițiile făcute în ultimii ani și Festivalul Ghioroc Summer Fest, care se bucură de o apreciere foarte mare mai ales din partea tinerilor, fiind votat în ultimii trei ani ca cel mai popular festival din județul Arad, au fost decisive pentru creşterea înregistrată.
Trimite articolul
Xin sfarsit o gluma buna!
uh sa imi trag o palma! dar e oare pentru prostime? ori doar pentru elita?
a fost un lac rezultat din excavatia nisipului! si va ajunge o balta plina de gunoaie!
Statiunea unde : oile se scald in continuare pe malul sudic al baltii ; insula din mijlocul bălții a fost cumpărată de un mare afacerist de fier vechi si ciosul care te taxeaza cu 25ron/ zi taxa de pescuit in “ocean” chiar daca tu ai prins un singur lipuș sau reginuță in 24h. E bine ! Sa nu uitam ca nivelul apei in balta cu plaja scade 40-60 cm in fiecare an. Poate rămâneți fără apă până in “”20treizeci””.
Plaja pe care toate localurile, terasele, birturile si cotloanele aparțin foștilor primari și actualilor consilieri locali de la primaria comunei ?? E foame de bani !
au stricat si asta ca vama veche prin chestia asta…acuma vin taxe si preturi pe masura, ca doar e “statiune”
sa le vina lor bani…aia ii intereseaza
Am fost surprins ca au tupeu sa ceara 8 lei pe o bere skol. M-am simtit ca la Mamaia