Aleşii locali pot multe. Miercuri, de pildă, au reuşit să facă o „plimbare” printr-o sumedenie de subiecte şi să vorbească de lucruri diametral opuse. Ba chiar să voteze peste 30 de proiecte de hotărâre. Nu a lipsit din sedinţa CLM de miercuri nici discursul primarului Falcă de la început de şedinţă, nici cele de după voturile mai importante şi nici discuţiile devenite deja ridicole de la final dintre alesul PSD, Marin Lupaş, şi acelaşi primar Falcă.
Cel mai discutat dintre subiecte a fost cel legat de cele două centrale termice ale Aradului, pentru care aleşii au votat desemnarea unor reprezentanţi care să analizeze fuziunea lor. Cele două CET s-au bucurat chiar şi de proiecţii cu grafice, prezentate de Falcă, în directă legătură cu banii primiţi de la Guvern de centrale, sau mai degrabă cu câţi bani nu a mai trimis acelaşi Guvern în ultimii ani pentru încălzirea arădenilor. Marin Lupaş a cerut pentru CET chiar şi organizarea unei dezbateri publice serioase în caz că fuziunea centralelor va intra pe linie dreaptă, propunere care a fost îmbrăţişată de primar, care a şi plusat: vrea cinci mii de oameni la dezbatere astfel încât cu toţii să afle cât a sabotat Guvernul centralele din Arad şi ce greşeli s-au făcut când PSD a deţinut puterea locală în Arad. Acuzele de minciună, prostie, mizerii politice şi altele au curs doar pe acest subiect şi au făcut ca, încă o dată, discuţiile din CLM să nu pară că ar putea avea loc între „ortodocşi”.
Dincolo de acest subiect fierbinte, pe buzele primarului şi-a făcut loc şi centrala nucleară din Ungaria, situată la 200 de kilometri de Arad şi care urmează să se extindă. Falcă a insistat pe faptul că, la următoarea şedinţă CLM, aleşii ar trebui să voteze un proiect prin care să se ceară Guvernului să organizeze dezbatere pe această temă, acuzând neseriozitatea acestuia legată de o chestiune atât de gravă care ar putea afecta în primul rând Aradul.
Alte subiecte
În şedinţa CLM, aleşii locali au mai atins şi subiectul reabilitării termice a blocurilor şi a neseriozităţii firmelor care execută lucrări aici (iar Falcă s-a lăudat că Aradul are cele mai multe blocuri la reabilitat), subiectul ambroziei, planta care este extrem de periculoasă şi pentru a cărui eradicare CLM a alocat bani în trecut fără ca nimic să se întâmple (executivul nu a avut ieri un răspuns prompt pe subiect), despre gheretele celor de la Compania de Apă din parcul Tudor Arghezi, despre problema inundării pasajului 300, despre ridicarea unei statui cu I. C. Brătianu în faţa Primăriei şi chiar despre vechea problemă Alin Văcean (poziţia sa la şefia Filarmonicii de stat nefiind lămurită la momentul la care a fost atinsă, adică la punctul „Diverse”, ci s-au punctat chestiuni minore şi neserioase legate de sigle şi prezenţe pe afişe).
Voturi pentru 35 de proiecte
Până la urmă s-au votat toate proiectele propuse pe ordinea de zi (nu mai puţin de 35), marea majoritate cu votul tuturor consilierilor prezenţi. Doar câteva au avut parte de câte una, două abţineri la vot, în timp ce unele proiecte care au avut ca subiect cele două CET au fost votate de doar 12, maximum 16 consilieri din cei 21 prezenţi, în mare pentru că unii dintre aleşi fac parte din AGA de la CET (deci trebuie să se abţină de la vot). Un proiect privind investiţii europene în canalizare s-a ales şi el cu două voturi împotrivă, fapt care l-a mâniat pe edil. Ar fi vrut unanimitate şi s-a decis să-i critice pe cei care au spus un „nu” pe jumătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!