„Am solicitat Minsterului Transporturilor, referitor la posibilitatea dezvoltării unor rute noi, un răspuns clar, în scris. Răspunsul a fost clar, fără echivoc: Începând cu luna octombrie a anului trecut, flota companiei (Tarom) a fost diminuată cu un număr de două aeronave, astfel încât poziția noastră (a Ministerului Transporturilor) nu poate fi decât una rezervată în ceea ce privește dezvoltarea de noi rute.
Cu toate acestea parlamentarii PSD de Arad încearcă să acumuleze capital de imagine, jonglând cu ideea identificării soluțiilor pentru atragerea unor companii aeriene care să opereze de pe Arad. Invit parlamentarii PSD să detalieze punctual aceste soluții pe care le-au găsit împreună cu directorul general al Autorității Aeronautice Civile din România.
În urma declarațiilor senatorului PSD de Arad am senzația că parlamentarii social-democrați fie nu sunt informați cu privire la deciziile și acțiunile ministerelor din Guvernul PSD-ALDE, fie pur și simplu nu au niciun interes real în a identifica soluții pentru revitalizarea Aeroportului Arad” – spune deputatul PSD Arad, Glad Varga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!