ARAD. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 revine la Arad, după o pauză de un an, cu cea de-a cincea ediție a Descoperă Rowmania – România natural văzută din barcă, competiţie de vâslit în canotci de 10+1, parte a campaniei Descoperă Rowmania, organizată împreună cu Centrul de Excelență Arad și Primăria Municipiului Arad. Evenimentul are loc sâmbătă, 4 august, începând cu ora 09:30, pe Faleza Mureșului, la Voința.
„Oricine poate participa, indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă. În competiție pot intra echipaje de 11 persoane ccare să ia startul în competiția Descoperă Rowmania – concurs de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Câştigătorii din fiecare ediție locală vor intra în finala națională Descoperă Rowmania, care se va desfăşura în cadrul Festivalului Rowmania, pe 28 august, la Tulcea.
Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
Canotca, o „invenţie” a Asociaţiei „Ivan Patzaichin – Mila 23”, va fi folosită drept vehicul de competiţie şi va fi pusă la dispoziţia echipei dvs. în cadrul evenimentului. Construită din dorința de a promova mesteșugul românesc, canotca este denumită aşa după lotcă – de la care preia materialul, şi după canoe, de la care preia liniile dinamice. Este un produs integral „made in Romania”, cu un design unicat, făcută din lemn, preluând meşteşugul marangozilor din Delta Dunării”, explică deputatul Glad Varga, președintele Centrului de Excelență Arad. JA-S.T.
Mai multe detalii despre eveniment, aici: https://bit.ly/2OAiYfh
Citiți principiile noastre de moderare aici!