Proiectul de lege include prevederi de majorare a cuantumului amenzilor şi de introducere a unor sancţiuni complementare pentru nerespectarea interdicţiei de abandonare a deşeurilor.
Astfel, se interzice colectarea şi transportul, în vederea eliminării, a deşeurilor de orice tip de către operatori economici nelicenţiaţi şi neautorizaţi pentru operaţiunile respective, conform reglementărilor în vigoare, sau de către alte persoane neautorizate. Nivelul amenzilor se dublează de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoane juridice şi se introduce obligaţia de ridicare a deşeurilor abandonate şi de curăţare a terenului respectiv. Ca sancţiune complementară este prevăzută confiscarea mijlocului de transport cu o masă mai mare de 3,5 t, utilizat pentru realizarea de activităţi ce duc la abandonarea deşeurilor în locuri nepermise.
„Preluarea deşeurilor abandonate şi recuperarea, din punct de vedere al protecţiei mediului, a terenului pe care sunt abandonate sunt extrem de costisitoare, în comparaţie cu sumele care se colectează din amenzile actuale. Unii dintre operatori recurg voluntar la această practică, pentru că „ies mai ieftin”. De aceea este necesară înăsprirea legislaţiei, chiar până la confiscarea mijlocului de transport, pentru a descuraja astfel de acţiuni. Cred că principiul „poluatorul plăteşte” trebuie aplicat şi în acest caz, iar rezultatul final va fi eliminarea acestor depozite necontrolate de deşeuri, ce generează efecte negative asupra zonei în care se formează, atât din punct de vedere estetic, dar şi al impactului asupra factorilor de mediu şi asupra sănătăţii populaţiei”, a declarat Glad Varga, deputat PNL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!