Propunerile celor doi parlamentari PSD- Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu- spune Glad Varga, ameninţă respectarea drepturilor omului şi afectează grav modul de funcţionare a organizaţiilor neguvernamentale. „Excluderea unor domenii ca educaţie civică şi democratică, drepturile omului şi combaterea discriminării din definiţia domeniului de activitate constituie ea însăşi o acţiune de discriminare. Recunoaştem aici o tactică frecvent aplicată de PSD – aceea de a întoarce categorii sociale unele împotriva celorlalte, cu scopul evident de a destabiliza viaţa economico-socială a ţării. În plus, PSD-ul se pune la adăpost prin cenzură, când vine vorba despre organizaţiile care desfăşoară activităţi de sprijinire sau opoziţie faţă de partide, candidaţi sau demnităţi publice, acestea fiind eliminate de la obţinerea statutului de utilitate publică.
Efectele nocive ale propunerii legislative ating nu numai organizaţiile neguvernamentale, ci şi fiecare cetăţean, care, cu bună credinţă, alege să sprijine financiar o astfel de asociaţie. Raportarea în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului precedent a persoanelor sau activităţilor care au generat venituri, constituie un demers extrem de periculos pentru asigurarea dreptului de asociere, garantat de Constituţia României. Imaginaţi-vă această bază de date, obţinută din raportări, cu numele şi prenumele celor care donează, pentru diverse cauze, la îndemâna PSD. Momentan e doar un exerciţiu de imaginaţie, dar persecutarea celor care sunt împotriva PSD-ului sau oricărui alt partid ar fi astfel la un click distanţă. Reducerea la tăcere a românilor şi instaurarea unor noi presiuni birocratice, care să descurajeze iniţiativele asociative, sunt de fapt practici ce arată caracterul autoritarist al partidului aflat la guvernare.
Domnilor parlamentari PSD, ştim că supravegherea în masă ar servi de minune intereselor partidului ai cărui membri sunteţi, dar dreptul la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal au dobândit caracterul unor drepturi fundamentale. Reacţionaţi în consecinţă şi respingeţi în plen acest proiect legislativ, avizat negativ chiar şi de guvernul vostru„ susţine Glad Varga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!