Parlamentarii mai au la dispoziţie doar trei
zile pentru a depune amendamente la proiectul Legii
bugetului pe 2010. Toţi senatorii şi
deputaţii arădeni, indiferent de coloratura
politică, vor recurge la aceasta, chiar dacă
nu au prea mari speranţe, având în
vedere faptul că zgârcenia va fi
cuvântul de ordine la împărţirea
banilor.
Parlamentarii democrat-liberali sunt, totuşi,
optimişti şi speră că vor
reuşi şi în acest an să aducă
la Arad cel puţin un milion de Euro, pentru a nu
fi mai prejos decât în 2009. Argumentele
lor sunt legate de poziţia bună pe care
Aradul a obţinut-o, în urma clasării
repetate pe locul întâi în topul
organizaţiilor PD-L, la toate scrutinurile din
ultima perioadă.
Accent pe infrastructură
Conform spuselor lui Constantin Igaş, şeful
senatorilor democrat-liberali, prioritatea numărul
unu o constituie infrastructura şcolară,
eforturile îndreptându-se spre asigurarea
finanţării continuării sau
definitivării lucrărilor la şcoli, dar
şi la alte obiective demarate şi aflate
în diferite stadii.
Un prim pas spre depunerea amendamentelor îl
constituie discuţiile cu preşedintele
Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, cel mai
în măsură să cunoască
priorităţile pe plan judeţean. Pentru a
avea, însă, câştig de cauză,
spune Igaş, eforturile trebuie canalizate spre
zonele în care există cele mai mari
şanse de reuşită. Spre exemplu, trebuie
optat între obţinerea unor sume pentru
viaductul de pe centură sau pentru podul care
leagă Pecica de Sâmpetru German.
Pentru colegiu
Pe lângă priorităţile cu care
toţi parlamentarii sunt de acord, fiecare are
nişte ţinte fixe pentru colegiul său, la
care nu se poate renunţa. În acest sens, se
duc adevărate negocieri, se aduc argumente şi
se fac calcule. Deputatul Lucian Riviş Tipei, de
exemplu, este de acord cu senatorul Ovidiu Marian, care
spune că investiţia la Spitalul Municipal
trebuie să continue, fiind necesare
încă nouă miliarde de lei pe
lângă cele nouă alocate anul trecut,
însă în niciun caz nu va renunţa
la amendamentele prin care vrea să
obţină bani pentru continuarea
lucrărilor la bisericile din Micalaca sau la
Şcoala Generală 22.
Pe deputatul UDMR, Farago Peter, îl
interesează să ajute bisericile din
judeţ, ca acestea să poată angaja
personal neclerical, pentru diversele munci pe care le
presupun parohiile. Senatorul PSD, Avram Crăciun,
va depune moţiuni în special pentru
lucrări la drumurile judeţene dar şi
pentru asfaltarea unor drumuri de legătură cu
diferite obiective, cum ar fi mănăstirile.
Colegul său, deputatul Ciprian Luca, are în
atenţie bisericile şi mediul şi
studiază intens tot ce este legat de pericolul
inundaţiilor şi contracararea acestuia,
pentru că există proiecte aprobate de doi sau
chiar trei ani, însă nu au primit
finanţare. Celălalt parlamentar al
opoziţiei, deputatul Mihai Calimente,
vizează, ca şi democrat-liberalii,
obţinerea unor sume pentru continuarea
lucrărilor deja demarate. Rămâne de
văzut ce rezultate vor avea amendamentele cu
pricina, primul hop constituindu-l avizul comisiilor de
specialitate.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!