S-a dat startul la impozite. Prima zi de plată a dărilor către stat i-a adus pe arădeni la Direcţia Venituri din cadrul PrimărieiMunicipiului Arad, dar, deşi persoane au fost multe, nu s-au mai creat acele cozi infernale din trecut de la sediul direcţiei. Peste două mii de arădeni au dorit să fie ei cei dintâi care vor avea achitate integral impozitele şi taxele, chiar dacă de reducerea de cinci procente beneficiază toţi acei arădeni care îşi achită impozitele şi taxele integral până la sfârşitul lunii martie.
Angajaţii Direcţiei Fiscale arădene s-au înarmat cu multă răbdare şi au aşteptat ca arădenii, în principal pensionari, să năvălească la Direcţia Venituri încă de la primele ore. Suprinza a venit însă atunci când, după deschiderea ghişeelor, nu au apărut decât foarte puţini contribuabili.
Cozile ce se formau în anii anteriori dis-de-dimineaţă au rămas acum doar o amintire: în anul 2011 contribuabilii au decis să vină la Fisc după ora 9.00. În fapt, cea mai mare parte a arădenilor au venit între orele 09,00 şi 12,00 la Direcţia Venituri, iar după amiază fluxul a fost unul mult mai slab. Şi unii agenţi economici au dorit să ştie că au scăpat de biruri şi au venit cu bani la stat. 150 de firme au fost înregistrate ieri la plata taxelor şi impozitelor.
300 de mii de lei în doar patru ore! Atât a reuşit să încaseze, ieri, Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Arad în intervalul 8,00-12,00. Prima zi în care arădenii au putut să îşi plătească dările la buget i-a adus pe holurile Direcţiei Fiscale pe acei arădeni, în mare majoritate pensionari, care nu au vrut să rămână cumva cu impozitele neplătite.
Luna ianuarie a intrat în tradiţie ca fiind luna în care se plătesc impozitele, taxele şi alte obligaţii către diverşi furnizori pentru întreg anul. Dacă tinerii nu mai au această cultură a plăţilor pentru un an întreg, considerând că le este mai uşor să achite treptat toate taxele, pensionarii preferă să facă eforturi, de cele mai multe ori inimaginabile, şi vin în prima zi să scape de toate birurile.
Raportul de la 12,00
Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, peste 1.200 de persoane fizice au achitat taxele datorate până la ora 12.00. Mai mult şi 63 de agenţi economici se prezentaseră până la prânz să-şi plătească dările. La final de zi, numărul contribuabililor a fost însă mai mare, fiind vorba despre două mii de persoane fizice – cu aproximativ 100 mai mult decât anul trecut, şi 150 de persoane juridice.
Cu toate acestea, nu s-au format cozi infernale, întrucât Direcţia Venituri a funcţionat cu şase ghişee de încasare şi două birouri ce puteau prelua această funcţie în caz de aglomeraţie, iar încasări s-au făcut şi la primăriile de cartier, precum cea de la Fortuna.
Primul pe online
Directorul Pavel Neamţiu – Direcţia Fiscală Arad, ne-a declarat că „Din această după-amiază (n.r. ieri) se pot achita taxele şi impozitele şi prin sistemul electronic”. Mai mult, directorul Neamţiu a fost chiar primul arădean care şi-a plătit taxele pentru anul 2011 prin metoda electronică.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!