ARAD. Cu puțină subvenție, cu puțină îngăduință din partea divinității, facturile lunilor de iarnă nu au explodat prea mult. Luna noiembrie, prima lună plină de iarnă, a ridicat costurile căldurii din calorifere până la 300 lei pentru un apartament fără repartitoare cu trei camere, 250 lei pentru două camere și 153 lei la o singură cameră.
În 2011 în aceeași lună prețul căldurii sărea peste 400 lei la trei camere și ajungea la aproape 200 pentru o singură cameră, ne informează Marina Plaveți, purtătorul de cuvânt al Companiei de Termoficare. Și totuși, chiar dacă prețul căldurii de pe listele de cheltuieli e ceva mai reconfortant pentru ochi, buzunarele rămân la fel de goale. Au crescut costurile tuturor celorlalte utilități. Mai sunt însă de plătit încă trei luni pline de iarnă (decembrie, ianuarie și februarie) care pot aduce surprize neplăcute din partea vremii. În iarna trecută luna cu cel mai mare consum de căldură a fost februarie, așadar recordul de consum al acestei ierni ar mai putea fi încă stabilit. Și nu va fi ușor de trecut, mai ales că și valoarea ajutoarelor pentru încălzire a scăzut.
Pentru luna noiembrie 2012 ajutorul acordat arădenilor care se încălzesc de la CET a scăzut cu aproximativ 100.000 lei față de aceeași lună a anului 2011. Cauza nu constă însă în scăderea valorii ajutorului ci în scăderea numărului beneficiarilor. Procentul celor care beneficiază de aceste ajutoare este mai mic în această iarnă cu aproximativ 7%.
Va fi o iarnă mai grea sau mai ușor de suportat pentru veniturile arădenilor. Greu de anticipat atâta vreme cât suntem la cheremul vremurilor și al celor de sus. Singura constantă din păcate rămân veniturile care refuză să urce și ele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!