„În fiecare seară situaţia este aceeaşi: presiunea apei se apropie de zero şi nu putem nici să facem de mâncare, darmite să punem la spălat”, se plângea un locuitor din Sânpaul. Situaţia este aceeaşi, însă, la nivelul întregului judeţ.
Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă Arad, spune că această problemă persistă anual. „În fiecare vară ne confruntăm cu asemenea situaţii. Oamenii îşi udă grădinile cu apa de la reţea, iar ceilalţi consumatori nu mai au presiune. Soluţia viabilă în momentul de faţă ar fi să se renunţe la agricultura făcută din reţeaua de apă. Probleme mari se întâlnesc în localităţile aflate pe frontul de captare, respectiv Curtici, Şofronea, Livada, Sânleani. În ultimele două localităţi a existat, în ultimii ani, şi o explozie de locuinţe şi, implicit, de consumatori. Dar anul viitor va fi rezolvată problema în Livada şi Sânleani. Există deja un proiect prin care vom mări presiunea pe conducte”, a declarat Bănăţean.
Tot directorul Companiei de Apă ne-a anunţat că s-a interesat personal în această problemă şi a aflat că, încet dar sigur, agricultorii renunţă la apa de la reţea. „Am discutat cu agricultori care au solarii sau fac producţie mai mare şi aceştia spun că nu mai udă cu apa de la reţea. Şi-au forat fântâni pentru a uda grădinile, preţul apei de la reţea fiind destul de ridicat pentru ei”, spune Gheorghe Bănăţean. Cu toate acestea, şi micii consumatori care îşi udă grădinuţele scad presiunea, iar în cazul lor nu se poate face altceva decât să… aşteptăm toamna.
Mai multe administraţii locale din judeţ au trecut, însă, la măsuri mai drastice pentru a reduce numărul de gospodari care udă grădina de la reţea. Consiliile locale au aprobat hotărâri prin care cei prinşi că folosesc apa pentru creşterea plantelor sunt pasibili de amenzi destul de mari, de până la 500 de lei.
Apa potabila se scumpeste din nou
Citiți principiile noastre de moderare aici!