La fel ca în fiecare an, IȘJ a analizat propunerile unităților administrativ teritoriale (UAT), acordând aviz conform pe proiectul rețelei propuse. Aproape toate UAT-urile și-au trimis propunerile, astfel că echipa Inspectoratului a putut lucra la actualizarea rețelei școlare. Conform informațiilor făcute publice de către IȘJ, un număr de 19 unități de învățământ din județ vor funcționa cu efective de copii sau elevi sub minimum prevăzut de lege, iar tocmai din cauza aceasta, a lipsei acute de copii, Grădinița cu program normal din Mânerău se va desființa.
La Zimand Cuz se reînființează Școala Primară, iar Grădinița cu Program Normal din Zimandul Nou se transformă în grădiniță cu program prelungit, la cererea Școlii Gimnaziale Zimandu Nou. De asemenea, și la Vânători se înființează o nouă personalitate juridică – Școala Gimnazială, în cadrul UAT Mișca. Ultima modificare este că la Pecica, Grădinița cu Program Prelungit nu va mai fi unitate cu personalitate juridică, ci va deveni structură a altei unități din oraș.
Legea prevede că unitățile administrativ teritoriale au avut timp să trimită până pe 15 decembrie propunerile privind proiectul rețelei școlare. În județul Arad, zece unități administrativ teritoriale nu au trimis propuneri până la data limită, astfel că în cazul acestora, unitățile școlare vor funcționa în continuare pe baza actului administrativ valabil la acest moment.
Grădiniță desființată la Mânerău, școală înființată la Vânători. Modificările rețelei școlare.
Grădiniță desființată la Mânerău, școală înființată la Vânători. Modificările rețelei școlare.
Inspectoratul Școlar Județean Arad a anunțat care sunt modificările aduse rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019, efectuate pe baza propunerilor primăriilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Local
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment tradițional, Bursa locurilor de muncă pentru femei, vineri, 7 martie 2025, începând cu orele 9:00, la sediul AJOFM, în cadrul Agenției locale Arad.
Local
Din primele informații, femeia ar fi căzut de la etajul nouă, în timp ce încerca să spele geamurile apartamentului. Ea nu a supraviețuit impactului.
Evenimente
ARAD. Cel mai important film italian de anul trecut, „Vermiglio, mireasa muntelui”/„Vermiglio” (regia Maura Delpero), aflat pe lista scurtă Oscar 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta” din Arad.
Evenimente
Cea de a patra ediție a concursului de muzică bisericească și de bătut toaca se desfășoară între 3 martie și 3 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!