Una din cele 66 de cărţi, printre primele, pe care o conţine Cartea Cărţilor, este Cartea Genezei lumii. Pornind de la aceasta, artistul prezintă în expoziţie o serie de lucrări intitulate „Cartea Facerii” sau „Început de lume”, care vorbesc de ideea de geneză prin metafora plastică.
Onisim Colta compară cartea cu sămânţa sau cu hambarul. Arborele, printr-o miraculoasă reducţie se restrânge cu toate datele sale genetice în grăuntele-sămânţă.
Un asemenea grăunte poate da naştere, din nou unei păduri întregi. Aşa şi conţinutul cărţii poate primeni înţelepciunea omului, cunoaşterea lui şi implicit poate remodela lumea în acord cu voinţa Creatorului.
Formele concepute de Onisim Colta sunt simple, arhetipale, dar ele sunt încărcate cu semnificaţii stratificate, cu sarcină spirituală.
În această expoziţie se poate vedea atenţia cu care artistul a pus în consonanţă tema ( cartea, manuscrisul) cu suportul (hârtia de marcă sau manuală în nuanţe de ocruri pale) şi chiar cu nuanţa paspartoului şi a ramei de lemn natur.
Tot ansamblul de lucrări, unitar, atent armonizat, transmite privitorului o stare de calm, ce îndeamnă la zăbovire şi meditaţie.
Publicul prezent la vernisaj- în majoritate români ce trăiesc în capitala Ungariei sau membrii ai corpului diplomatic dar şi artişti şi cadre didactice din învăţământul superior budapestan – a fost încântat atât de lucrări cât şi de răspunsurile date de artist la întrebările ce i s-au pus legate de motivaţia, gândurile, semnificaţiile, tehnica şi chiar timpul de lucru pentru elaborarea lor.
Expoziţia este deschisă o lună de zile, reprezintă a 43 expoziţie personală a artistului şi a 8-a în Ungaria. Ea poate fi văzută de toţi cei care vor fi invitaţi, în acest interval, la evenimentele culturale organizate de I.C.R.
Citiți principiile noastre de moderare aici!