Participă artişti plastici din ţară şi străinătate, fiind înscrise 460 de lucrări, respectiv un număr de 190 de participanţi din Mexic, Portugalia, Brazilia, Japonia, Ucraina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia, Italia, Austria, Belgia, Grecia şi, bineînţeles, România.
„Obiectivul bienalei este promovarea graficii de mici dimensiuni ţinând cont de formele ei variate – a declarat prof. univ. dr. Dumitru Şerban, preşedintele UAP. Apar toate tehnicile de grafică, prin acestea înţelegând: tehnicile mixte, tehnicile de gravură, fotografia originală şi grafica digitală. Premiile bienalei vor fi selectate şi votate de către un juriu compus din artişti vizuali şi critici de artă. Lucrările vor fi reproduse într-un catalog al bienalei şi în publicaţii de profil”.
Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, ora 18, la Galeria Naţionala de Artă „Delta” (str. M. Eminescu nr. 2-4).
Citiți principiile noastre de moderare aici!