Proiectul care vizeză amenajarea unor locuri de picnic în Pădurea Ceala a fost conceput de Administraţia Parcului Natural „Lunca Mureşului” Arad cu sprijinul Asociaţiei Around Life şi a fost depus la ANPCDEFP în luna februarie. Dacă finanţarea solicitată va fi acordată, amenajările vor fi amplasate cu precădere în preajma Centrului de Vizitare Ceala. Administraţia ariei protejate va construi mai multe suporturi pentru grătare, din piatră sau cărămidă, ce vor putea fi folosite de către toţi cei ce doresc să iasă la picnic în această zonă.
„Până la realizarea acestor spaţii, recomandăm arădenilor să folosească suportul din cărămidă din spatele sediului administraţiei sau grătare cu picior şi magazie pentru cărbuni şi cenuşă, în zonele în care există deja vetre de foc din piatră. Amintim, de asemenea, vizitatorilor parcului că nu este permisă părăsirea drumurilor publice şi intrarea cu mijloace auto în pădure, acestea trebuind să fie lăsate în parcările betonate sau pietruite din apropierea căilor de acces”, a declarat Ladislau Szanda, directorul parcului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!