500 de sportivi, cu vârsta între 4 și 35 de ani, jurizați de 16 arbritri din București, Cluj, Timișoara Arad și din alte orașe se vor întrece timp de două zile la Sala Victoria (Sala Polivalentă). Concursul cuprinde două secțiuni: latino (cha cha, samba, rumba, jive, paso doble) și standard (vals lent, vals vienez, tango, slow fox, quik step) iar premiile, cadouri, medalii și cupe se vor duce către cei mai buni.
„Încercăm ca prin organizarea de evenimente de acest gen să urmărim promovarea și dezvoltarea interesului pentru această ramură sportivă. Aradul se poate mândri cu sportivi ce au reușit să obțină rezultate bune la cele două secțiuni” a declarat Mirela Costea, sufletul acestei competiții. Aceasta este cea de a treia ediție de la Arad iar organizatorii speră că spectacolul oferit să fie apreciat de public, iar dansul sportiv să recâștige inimile arădenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!