Veţi avea ocazia să intraţi lumea basmului cu povestea lui „Greuceanu” după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol. Din distribuţia spectacolului fac parte Lenuța Dorobanțu, Oana Iurcu, Loredana Alexandrescu, Sorin Dorobanțu, Mircea Moș. Scenografia este realizată de Oltea-Clara Daranga iar muzica originală de Dan Bălan.
Basmul spune că împăratul Roşu era foarte mâhnit că nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. De aceea el a dat de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele şi luna de la zmei, acela o va lua pe fata sa de nevastă şi încă jumatate din împărăţia lui. Un viteaz, pe nume Greuceanu, auzind şi el de făgăduinţa împărătească, îşi lua inima în dinţi şi plecă la împaratul să se închine cu slujba. Dar peripeţiile lui o să le vedeţi duminică…
Ar mai fi de spus că Gabriel Apostol, cel care a pus în scenă acest spectacol, este actor şi regizor la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti. El a mărturisit că s-a hotărât să pună în scenă basmul „Greuceanu” deoarece a fost foarte puţin montat pe scenele teatrelor de animaţie de la noi şi, mai ales, pentru că este un basm neaoş, românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!