ARAD. Protest extrem la Serviciul de Probaţiune Arad: şapte angajaţi au intrat în greva foamei, nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost crescute salariile, deşi au primit promisiuni în acest sens.
„Vă informăm că, începând cu data de 10.12.2023, ora 22:00, şapte angajaţi ai Serviciului de Probaţiune Arad au intrat în greva foamei, ca formă extremă de protest împotriva nedreptăţilor şi a vălului care fac invizibile munca, abnegaţia şi drepturile personalului de probaţiune”, se arată într-o comunicare transmisă de Dalina Groza, şef serviciu în cadrul Serviciului de Probaţiune Arad.
Tot acolo sunt menţionate şi motivele care au dus la această măsură drastică:
„De aproape 10 de ani, noi putem să muncim cu scheme subdimensionate de personal, în condiţii improprii, cu sute de mii de persoane care au săvârşit infracţiuni şi pe care le redăm societăţii pregătite de reintegrare, aducând economii substanţiale la bugetul de stat, în timp ce guvernanţii nu pot să ne respecte dreptul la salarizare. Din anul 2018, de la intrarea în vigoare a legii 153/2017, personalul de probaţiune are salariile blocate la un calcul greşit şi nu a fost înregistrată nicio reparaţie din partea angajatorului. În prezent, există hotărâri judecătoreşti, ordine de ministru al Justiţiei, bani în bugetul angajatorului Direcţia Naţională de Probaţiune pentru plata integrală a salariilor personalului de probaţiune, dar totuşi această plată nu s-a realizat”.
Îşi cer drepturile
Cei de la Probaţiunea din Arad spun că greva foamei este soluţia de ultim resort la care apelează, după ce au epuizat toate celelalte forme de protest şi după ce au depus nenumărate cereri de respectare a drepturilor salariale. Acum, ei solicită punerea de urgenţă în plată a salariului majorat, în luna decembrie, pentru luna noiembrie 2023, punerea de urgenţă în plată a restanţelor pentru lunile august-octombrie 2023, dar şi punerea de urgenţă în plată a tranşei de 35 la sută, aferentă eşalonării pe cinci ani a punerii în plată a drepturilor restante rezultate din hotărâri judecătoreşti.
Dată simbolică
Referitor la data de începere a grevei foamei, reprezentanţii Serviciului de Probaţiune Arad spun că această este una care cuprinde mai multe simboluri.
„Am ales data de 10 decembrie pentru acest protest din următoarele considerente: este data la care, în fluturaşii de salarizare aferenţi lunii noiembrie 2023, ar fi trebuit să se regăsească, materializate, toate promisiunile, angajamentele şi reparaţiile omisiunilor anterioare ale angajatorului, ceea ce nu s-a întâmplat. Este data la care se împlinesc 75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, iar personalul de probaţiune din România celebrează această dată prin a nu-i fi respectate drepturile aferente muncii depuse. Este data la care s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace lui Nager Mohammadi – militantă pentru drepturile omului, pentru drepturile femeilor (inclusiv dreptul de a nu purta vălul – ca formă de desconsiderare şi invizibilitate), în timp ce ea se afla într-o închisoare”, spun cei de la Probaţiune.
Trimite articolul
XMa mir ca nu le este rușine. Sper sa se tina de greva , măcar de sărbători.
Problema aceasta este veche dar nimănui nu-i pasă. Spre deosebire de alte categorii de angajați, oamenii aceștia aduc un mare beneficiu atât statului cât beneficiarilor, dar nu sunt băgați în seamă. Observ că numai oameni incompetenți sunt puși la conducere. Sper din toată inima să simtă la alegeri toate mizeriile pe care le fac guvernanții!!!!
rog sa enumerați performantele excepționale care va califica pentru cererile voastre salariale .. pentru ca primiți banii nu de la U.E. ci din impozitul pe profitul nostru..
Deci probațiunea e ca facem totul pentru educații Baroului
Întreb ce se intampla cu faptele se rezolva in pușcărie adică cam unde e Șomajul si munca oamenilor??
Mergeți în privat dați vă demisia și mergeți în privat leoni vă așteaptă
Acesti oameni isi aduc o mare contributie la executarea unor hotariri judecatorest;daca magistratii se spala pe maini odata cu decizia lor,cei de la probatiune duc greul,lucreaza cu fel si fel de oameni,de cele mai multe ori degeaba,din pacate. Nu sunt bagati in seama,si e pacat,sunt la fel de importanti (daca nu mai mult…) decat cei ce judeca.