ARAD. Procurorii DIICOT și ofițerii de poliție judiciară au făcut, miercuri, 16 percheziții domiciliare în Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu, în baza a două ordine europene de anchetă emise de autoritățile franceze.
Perchezițiile au vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunile de furt calificat, tăinuire și spălare a banilor.
Potrivit unui comunicat transmis joi de DIICOT, gruparea este bănuită că în februarie 2019 a comis 57 de furturi, în dauna SNCF Franța (compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro.
„Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone. În urma acțiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute”, arată DIICOT.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XOare de ce am o presimtire ca aceste fapte sunt facute de harnicile noastre Ciori ce lucreaza din greu afara saracutii! Nu am vazut ciora borita sa lucreze cinstit afara ,doar furturi si alte nelegiuiri ..Atunci ne miram de ce sau saturat englezii de noi ..
-
Că bine zici… Păi pe ce naiba și-a luat cioara Masseratti , pe bani munciți?
-
Bravo Cristian, bine spui ! Astia au hotia in ADN, cand vezi unul trebuie sa-ti faci un inventar rapid al bunurilor mobile.
Urgent Ordonanta de urgenta. Daca nu le placem asa cum suntem, retragem toti romanii din diaspora. Ne-am saturat de criticile occidentalilor !!!
-
Auziti, a inceput sa caraie revoltat gruberu-cioroiul !
Nu sun ei de vina ca au furat feru și neferu ei muncesc adică la el la meseria asta ei zic ciordiles de asta e asa bogați ei au case cu turnulețe da nu plătesc impozit ca sint martiri persecutați politic din cauza ca își desfășoară aceasta activitate periculoasa numita ciordiles ori ce.
Sa va spălați pe cap francezilor ca voi ați zas ca sunt persecutați politic din cauza ca ciordiles.
Ce cauta rominu’-n Franţa?