ARAD. Gruparea mașinilor de lux, la Tribunal, o dată pe săptămână. În acest ritm se desfășoară procesul în care 15 arădeni și italieni sunt judecați pentru inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprjinire a unui asemenea grup. Procesul a început în urmă cu aproape un an de zile, după ce procurorii DIICOT Arad au finalizat rechizitoriul în care se arăta faptul că arădenii și italieni închiriau mașini din țări membre UE. Le aduceau în România și le vindeau pe bucăți la dezmembrări auto sau le vindeau, cu acte false, în Ucraina, prejudiciul fiind estimat de anchetatori la 250.000 de euro.
Până în acest moment procesual, au avut loc mai multe înfățișări în cadrul cărora au fost audiați martori, însă cauza a suferit și amânări din cauza martorilor care nu s-au prezentat la audieri, sau din cauza avocaților inculpaților care au cerut, la rândul lor, amânarea cauzei din diverse motive.
La înfățișarea de luni, cauza a fost amânată pentru 23 iulie, pentru „audierea martorilor solicitați în apărare”.
Cetățenii italieni inculpați în acest dosar au fost arestați de autoritățile italiene, aceștia nefiind predați până în prezent autorităților române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!